Treaz, in miez de noapte, cu ganduri amare ca fierea haladuindu-i prin minte in corul sforaielilor colegilor de detentie, Carp isi blestema soarta.
Luptand din greu cu imaginea....
Ruga vanzatoarea sa-i portioneze painea, iar femeia se conforma cerintei.
Isi termina pranzul pe cea mai retrasa banca a parcului Humulesti, departe de larma copiilor ce fugareau o minge peticita.
Era alt om! Plati, avand grija sa lase o mica atentie, multumi politicos si parasi localul.
Facu un scurt popas la toaleta publica din intersectia Rahovei cu Amurgului – lipsa unei toalete fiind cea mai mare problema a sa – apoi la chioscul intesat cu publicatii aflat in statia de autobuz, dupa care intra in primul magazin alimentar intalnit, de unde, pe langa o franzela cumpara si cateva felii de parizer.
Privindu-se in oglinda, nu regreta banii cheltuiti.
Intotdeauna, dupa ce isi scurta parul, se si barbierea.
Desi nu comandase rasul, isi dadu seama ca, de fapt, frizerul nu facuse decat sa respecte la randul sau tabietul lui.
Nu il opri.
Furat de conversatie, nu observa ca Tica deja-i barbierise maiestru unul dintre obraji.
Se lasa in voia frizerului, ba chiar flecari cu el despre vremurile trecute.
Oricum nu avea unde sa se duca pana la lasarea serii.
Incerca sa se relaxeze reconstituind rutina de altadata.
La pas marunt, fara graba, invaluit de caldura placuta a soarelui, o lua spre frizerie.
Acum ca- si incheiase cu succes obiectivul principal al zilei, isi permise sa se relaxeze.
Nu se grabi.
Fragment din carte:"Cu foamea oarecum amagita, decise ca Tica – frizerul ce il tundea de atata timp – sa fie primul vizitat.
Se deschise si se contopira intr-o singura fiinta, inconjurati de fericire ca de un nimb binefacator.
Isi incolaci mainile imprejurul omului ei si-l trase aproape, simtind valul placerii cum urca nestavilit odata cu mangaierile lui.
Acum, fiindu-i teama sa nu faca aceeasi greseala, incremeni asteptand fluturele urmator, care nu intarzie sa apara.
Surprinsa, deschisese ochii si cu o miscare instinctiva din mana, il gonise.
Un fluture se odihnise pe buzele ei.
Atingerea buzelor lui ii aduse aminte de ziua in care, coplesita de frumusetea trandafirilor proaspat infloriti, isi asezase fotoliul in camera alaturata printre roze si atipise.
Abia acum, la atata timp de la momentul lecturii romanului cu pricina, intelesese esenta acestuia, ce consta in suferinta psihica pricinuita de incarcerare, sfarsind prin a se regasi in dorinta obsesiva a personajului principal, aceea de libertate.
Doar ca, el nu era Papillon! El era las si asa fusese intotdeauna! Tocmai de aceea isi merita soarta! Tocmai de aceea, tot ce putea face impotriva ei era sa o blesteme.
Jilava depasea cu mult pana si Guyana franceza, descrisa atat de sumbru de Henri Charriere in al sau Papillon.
Se indoia ca fantezia cuiva, oricat de dementa ar fi fost persoana cu pricina, ar fi putut scorni ceva la fel de bolnav ca ceea ce el traia de luni de zile.
Realitatea din celula infecta in care fusese repartizat dupa perioada carantinei depasise orice si-ar fi putut imagina vreodata.
Treaz, in miez de noapte, cu ganduri amare ca fierea haladuindu-i prin minte in corul sforaielilor colegilor de detentie, Carp isi blestema soarta
