Transformarea în sistem a mariajului dintre politică și știință are în România un an de naștere: 1970.
Este membru al Comisiei Mixte a Istoricilor din România și Federația Rusă, membru al Comisiei româno-ruse pentru studierea problemelor izvorâte din istoria relaţiilor bilaterale, inclusiv problema Tezaurului României, depus la Moscova în timpul Primului Război Mondial, împuternicit pentru Programul Centenar al Academiei Române..
A lucrat în mass-media ca documentarist, reporter, șef de departament și manager la Mediafax, Adevărul și NewsIn.
Doctor în istorie al Universității București din 2007, cu studii postdoctorale între 2011 și 2013. Și-a făcut studiile universitare la București și Moscova.
Parazitarea reciprocă era justificată printr-o gamă foarte largă de pretexte, de la frică la simpla dorință de a parveni.
Cosmin Popa este cercetător în cadrul Institutului de Istorie Nicolae Iorga al Academiei Române, specializat în istoria URSS/ Rusiei și istoria Europei Centrale și de Sud-Est, perioada comunistă și contemporană.
Primii confereau celei de-a doua categorii credibilitate științifică, în schimb, decidenții ceaușismului le facilitau accesul extraordinar la resurse și înaintarea în ierarhiile instituționale.
Sistemul avea la bază colaborarea dintre Intelectualii afirmați în „epoca Ceaușescu“ și „constructorii“ acesteia. În numai câțiva ani de la începutul reformelor ceaușiste, nomenclatura de partid s-a umplut de academicieni și de profesori universitari cu specializări incerte și competențe neverificate în afara forurilor de partid.
Simbioza dintre activistul de partid și omul de știință reușise.
Policentrismul academic – existența mai multor instituții cu atribuții asemănătoare, unele create de Ceaușescu (ASSP, Institutul de Studii Social-Politice al CC al PCR, Academia Ștefan Gheorghiu) –, fenomen tipic unui stat care funcționa în baza „indicațiilor“ liderului, nu ascundea o deosebire fundamentală de vederi între actorii săi. Știința de partid nu a făcut excepție. În absența unei viziuni complexe de funcționare a noului tip de stat imaginat de Ceaușescu, dar și ca urmare a concentrării totale a puterii în mâinile acestuia, coridoarele puterii erau scena unor lupte acerbe între diversele aripi ale nomenclaturii.
Contrar aparenței de ordine cazonă pe care regimul căuta să o degaje, România ceaușistă, ca și Germania lui Hitler, era un stat dezorganizat.
Este anul formării la inițiativa lui Ceaușescu a Academiei de Științe Sociale și Politice.
Transformarea în sistem a mariajului dintre politică și știință are în România un an de naștere: 1970
