&ldquo
Atunci cand, la inceputul anilor ’70, am inceput sa strang aceste eseuri, toate scrise in deceniul dinainte, in timpul legendarilor ani ’60, era departe de a-mi fi clar ce altceva le punea in legatura unele cu altele, in afara de faptul ca eu le scrisesem.
Mai mult ca niciodata, stiintele sociale din Romania au nevoie de o baza solida de cunoastere densa, de dezvoltarea....
Sociologia romaneasca a fost pana nu demult bantuita de spectrul teoriei functionaliste parsoniene, a distinctiei intre economic, politic, social si cultural ca domenii autonome ontologic si epistemologic (faimoasa \'schema AGIL&\', ajunsa un fel de cliseu teoretic parsonian), a culturii ca adunatura de valori sau mentalitati (termeni intelesi in cheie individualista si mentalista si care permit o intelegere decontextualiza(n)ta si esentialista a culturii) si a schimbarii sociale ca proces de modernizare sau dezvoltare a intregii societati (incluzand aruncarea la cosul de gunoi al istoriei a practicilor, institutiilor si chiar a oamenilor asociati cu \'traditionalul&\', oferind totodata justificarea diferitelor sociologii conservatoare ce refuza atat idealul \'modernitatii&\', cat si \'traditionalul&\' asa cum exista el de fapt, in favoarea unui \'traditional&\' imaginar si cu adevarat anacronic).
Din perspectiva mai larga a ansamblului stiintelor sociale, Interpretarea culturilor este poate mai importanta decat pare la prima vedere.
Aceasta ordine inversata a lucrurilor - mai intai scrii si apoi iti dai seama despre ce scrii - poate parea ciudata sau chiar perversa, dar ea constituie, cred eu, cel putin in majoritatea cazurilor, procedura standard in antropologia culturala.&\' &ldquo
Este adevarat ca in Romania nu exista o traditie veritabila a gandirii antropologice si ca disciplina antropologiei, atat cat s-a putut dezvolta ea recent, a ramas un fel de subramura a sociologiei.
Descrierea in profunzime: catre o teorie interpretativa a culturii&\' si am descoperit atat o pozitie, cat si un motto cu care am trait de atunci incolo.
Si astfel am produs \'Capitolul I.
El mi-a raspuns (pe vremea aceea existau editori): \'O sa gasesti una&\'.
I-am spus ca nu stiam ca am asa ceva.
Reuseau ele sa alcatuiasca ceva: o teorie? Un punct de vedere? O abordare? Nu aveam nici macar un titlu pentru aceasta chestie, cu atat mai putin o argumentatie.
Ma gandisem sa o numesc Semnificatie si cultura, dar regretatul Marvin Kessler, care era editorul meu la Basic Books si caruia ii apartinuse de la bun inceput ideea de a-mi aduna eseurile in volum, a avut, pe buna dreptate, o parere destul de proasta despre el - eschivarea era prea evidenta, iar formularea neinspirata - si m-a indemnat sa scriu o introducere analitica extinsa in care sa imi enunt pozitia generala.
Unele erau despre Indonezia, unde lucrasem mai multi ani, unele erau despre ideea de cultura, o obsesie a mea, altele erau despre religie, politica, timp si evolutie, iar unul, care probabil ca avea sa devina cel mai faimos sau, poate, cel mai infam (i-a redus atat pe marxisti, cat si pe intelectualii progresisti, la balbaieli furioase) era un text mai degraba extravagant despre semnificatia mai profunda a luptelor de cocosi in randul balinezilor. &ldquo
Atunci cand, la inceputul anilor ’70, am inceput sa strang aceste eseuri, toate scrise in deceniul dinainte, in timpul legendarilor ani ’60, era departe de a-mi fi clar ce altceva le punea in legatura unele cu altele, in afara de faptul ca eu le scrisesem