Mulla Nasruddin si-a dedicat viata pentru a arata oamenilor calea ce-a dreapta spunandu-le ceea ce era corect, calauzindu-i catre adevar si sfatuindu-i cum sa evite raul. Metoda folosita de el este o metoda originala.
Vedeti dumneavoastra, eu am fost cel care le-am zambit primul.. -De ce majestate? -Pentru ca am vazut foarte multi oameni care iti zambesc -Explicatia e foarte simpla maiestate.
Pana la urma nu mai rabda situatia si spuse: -Mulla mi-ai spus ca nu ai mai fost in acest oras insa se pare ca tu cunosti foarte multi oameni aici.
Curand regele isi dadu seama ca oamenii nu il cunosteau si nu reactionau in nici un fel in prezenta lui insa majoritatea oamenilor ii zambeau lui Mulla.
Zis si facut. -Mulla, spuse regele, hai sa ne deghizam si sa ne plimbam prin oras pentru a vedea cum gandesc si cum reactioneaza oamenii.
Unul e sa gasesti ceva ce-ai pierdut, iar celalalt e sa daruiesti cuiva ceva ce iubesti. Regele si Mulla Nasruddin ajung intr-un oras strain. -Nasruddin! au exclamat oamenii din oras, de ce sa pui un astfel de panou? -In viata exista doua daruri mari, a raspuns Nasruddin.
E prima data in treizeci de ani cand ies impreuna din casa. Odata ca niciodata, Nasruddin s-a dus la piata si a instalat un panou pe care scria: -Pe acela care mi-a furat magarul il rog sa mi-l inapoieze, iar eu am sa i-l fac cadou. -Ai vazut, a zis vecinul, in ce hal a explodat azi-noapte soba lui Iusuf? Explozia a aruncat-o pe ea si pe barbatu-sau prin usa din fata direct in strada! -Da, a zis Mulla. -Hai sa nu schimbam subiectul, a zis Nasruddin. -Mulla, a intrebat un om cand s-a intalnit cu Mulla Nasruddin, care era intotdeauna nepasator in ciuda necazurilor care nu-l ocolisera deloc, cum reusesti tu sa ramai atat de voios si de calm? -Ei bine, a raspuns Nasruddin, am invatat sa cooperez cu inevitabilul. Mulla Nasruddin vorbea peste gardul din spatele curtii cu vecinul. -Atunci te insori cu mine? a intrebat ea. -Bineinteles ca te iubesc, a soptit la randul lui Mulla Nasruddin.
Mulla Nasruddin a suspinat, si-a ridicat ochii spre cer si a zis: -O, Doamne al meu! Uita-te la slujitorul lui Fehmi Pasa si uita-te la slujitorul tau de-aici. -Ma iubesti, Mulla? a soptit fata.
Aratand catre barbat, Mulla Nasruddin l-a intrebat pe patronul restaurantului: -Cine e barbatul acela de-acolo? -E slujitorul lui Fehmi Pasa , i-a raspuns acesta.
Barbatul era bine imbracat din cap pana-n picioare, cu turban de catifea, cu vesta brodata cu fir de argint, cu camasa de matase, salvari din satin si iatagan de aur.
Undeva, dincolo de multime, a observat un bataus.
Manca si-i cerceta cu coada ochiului pe trecatorii de afara.
Folosea un limbaj usor de inteles de catre oameni si glumea intr-un mod sugestiv. Mulla Nasruddin era somer si sarac, dar a facut cumva rost de cativa gologani ca sa manance fasole si pilaf la un restaurant ieftin.
Mulla Nasruddin si-a dedicat viata pentru a arata oamenilor calea ce-a dreapta spunandu-le ceea ce era corect, calauzindu-i catre adevar si sfatuindu-i cum sa evite raul. Metoda folosita de el este o metoda originala
