Daoismul, una dintre „cele trei invataturi“ din traditia chineza (alaturi de buddhism si confucianism), s-a format treptat, printr-un lent proces de gestatie constand din integrarea progresiva a diferitelor curente stravechi. .
Modul in care Isabelle Robinet sistematizeaza uriasul material aflat la dispozitie, de la documente istorice pana la textele clasice ale daoismului metafizic si cele mai moderne ale daoismului „operatoriu“, face din aceasta lucrare un clasic in domeniu.
Totusi, daca exista un fir calauzitor care parcurge daoismul, el isi gaseste inceputurile in genealogia daoismului si in procesul cumulativ si integrator al evolutiei acestuia.
Asadar, se poate aprecia pe drept cuvant ca daoismul nu a fost niciodata o religie unificata, ci a fost in mod constant o combinatie de invataturi fondate pe revelatii originale diverse, ca el nu a putut fi surprins decat in manifestarile sale concrete si ca a vorbi despre un daoism ca despre un tot este lipsit de sens.
Daca adaugam si faptul ca de-a lungul intregii sale istorii, revelatii noi sau impulsuri noi au venit sa-l imbogateasca, vom intelege in ce masura daoismul este o religie deschisa, in continuu progres si evolutie si cat este de greu nu numai sa i se dateze aparitia, ci si sa i se delimiteze contururile.
Mai mult, acumularea de elemente din mediul inconjurator a continuat neincetat.
De aceea nu i se pot stabili precis inceputurile.
Daoismul, una dintre „cele trei invataturi“ din traditia chineza (alaturi de buddhism si confucianism), s-a format treptat, printr-un lent proces de gestatie constand din integrarea progresiva a diferitelor curente stravechi
