„Viata si moartea maicii Maria Skobtova (1891-1945) - gazata si incinerata in lagarul de la Ravensbruck - sunt profetice pentru ortodocsii de azi, pentru atatia tineri care doresc Iubirea si riscul, dar nu mai stiu unde anume se gaseste Dumnezeu.
Intre atatia morti evlaviosi si atatia morti delicati, tocmai acestea o fac extraordinar de vie.“ - Olivier Clement.
Daca o iubim, daca o veneram pe Maica Maria, o facem nu in ciuda dezordinii ei, a ciudateniilor si pasiunilor ei.
Alaturi de traditia marilor isihasti si hranita de ea, n-avem oare nevoie si de mari creatori de iubire, de mari creatori de Viata care sa faca sa rodeasca «desertul inimilor» si al lumii contemporane? Nu mai e timpul sa opunem aceste doua lucruri.
Ea pune o problema extrem de reala pentru Biserica Ortodoxa: aceea a unor noi forme de Viata monahala, in care locul central sa-l ocupe cea de-a doua porunca a Evangheliei: Iubirea nebuna de aproapele, integrala, fara rezerve.
Destinul maicii Maria - patimile ei, compatimirea ei, patimirea ei - subliniaza extraordinara diversificare necesara Ortodoxiei contemporane.
Indragostita de Hristos, de dreptate, de saracie si de frumusete, Maica Maria a fost o poetesa a vietii.
Aceasta transfigurare a lumii cere contemplatia creatoare, dar si Iubirea activa, compatimirea personala cea mai sfasietoare dar si reinventarea vietii.
Dumnezeu e in inima fiintelor si a lucrurilor, in insasi densitatea materiei, in suferinta si creatia care transfigureaza lumea. „Viata si moartea maicii Maria Skobtova (1891-1945) - gazata si incinerata in lagarul de la Ravensbruck - sunt profetice pentru ortodocsii de azi, pentru atatia tineri care doresc Iubirea si riscul, dar nu mai stiu unde anume se gaseste Dumnezeu
