„Poemele dense, pline de miez ale lui Andrei Fischof curg unul dupa altul.
Si martorul raspunde provocarii, asa cum un copil, fiind, pe malul marii, harponat spre orizonturile mirabile ale dorintei de a fi, deseneaza, cu un betisor, pe nisip, o uriasa corabie fantastica...“ - Aura Christi..
E o lume de cosmar, o lume insurubata in albia apocalipsei care se inventa, clipa de clipa, provocand martorul - adunat, strans in el insusi, atent la forurile-i launtrice si la vocea careia i se supune neconditionat - sa imagineze discret, evaziv, surpat in uimirea de a fi el insusi: o sansa de salvare.
Poemele-peisaje contureaza o lume a sfarsitului intunecat, a degenerescentei, a decadentei si pierderii reperelor.
Infasurat in toga marelui frig, poetul refuza zgomotul, invalmaseala, furtunile agitatiilor zadarnice, optand mereu pentru ipostaza martorului tacut, marcat de o sensibilitate atenta, ochiul sau, da, cel triunghiular, din frunte, inregistrand totul, aproape totul.
Firesc, asa cum ploaia se scurge din orbitele zeilor fara nume, asa cum iarba poate fi numita iarba numai daca este pascuta, din timp in timp, de pegasii mortilor tineri.
Fara ostentatie. „Poemele dense, pline de miez ale lui Andrei Fischof curg unul dupa altul
