Interventia de fata isi afla originea intr-o exasperare lingvistica, ce s-a transformat, progresiv, intr-o reflectie mai larga asupra rolului si limitelor conceptelor in general, ale functionalitatii modelelor socio-culturale in particular.
Ar mai fi, ce-i drept, si o a treia posibilitate, aceea a unui gen de tranzitie (cu varianta autohtona a incremenirii in tranzitie, sau a cultului perplexitatii pasive) de la ceva relativ bine cunoscut si circumscris catre o nebuloasa – sparta, nu-i vorba, de tot felul de constructii logic-anticipative, unele alarmiste, altele, mai rare, cu deschideri optimiste..
Sufixele par a-si disputa bruma de noutate semnificanta a notiunilor celor mai vehiculate si, astfel, nu e chip sa mai deschizi o revista sau o carte ce trateaza probleme de civilizatie contemporana, fara sa te ciocnesti de termeni ca postindustrial, postnational, postcomunism, poststrategie – pe fondul larg si atoateincapator al postmodernismului, sau ca neoliberalism, neoimperialism, neonazism etc., de parca limba si-ar fi pierdut subit resursele creatoare, sau realitatea ar fi intrat intr-un soi de efervescenta generatoare de continuturi ce depasesc capacitatile denotative obisnuite.
Interventia de fata isi afla originea intr-o exasperare lingvistica, ce s-a transformat, progresiv, intr-o reflectie mai larga asupra rolului si limitelor conceptelor in general, ale functionalitatii modelelor socio-culturale in particular
