"Intr-o scurta vizita in Romania, am poposit in casa prietenilor mei Nutu si Slavia Carmazan, care au avut rabdarea intr-o noapte sa ne uitam pe ecranul laptop-ului meu la sute de fotografii selectate de mine din nenumaratele pe care le scanasem.
Desi aici descopera adevarata libertate, Emanuel Tanjala ramane pentru totdeauna legat sufleteste de spatiul romanesc si, mai cu seama, de lumea....
Odata ajuns in Italia, hotaraste sa nu se mai intoarca in tara, astfel ca, in 1982, trece Oceanul si incepe o viata noua in Statele Unite.
Pana la inceputul anilor \'80, are sapte expozitii de fotografie in Bucuresti, care ii aduc pe rand recunoastere si reconfirmarea talentului.
Ca urmare a aprecierii de care se bucura in 1981, a primit o bursa de studii la Perugia din partea guvernului italian.
A debutat in presa in anul 1970, lucrand succesiv la mai multe publicatii, ca ziarul Satul socialist si revistele Flacara si Cinema.
Tatal lui i-l cumparase de la un client care venea la el la pravalie – asa incepe dragostea autorului fata de profesia pe care o slujeste de atatia ani.
Cu adevarat se forma o familie care avea respectul ierarhic al unei echipe, al familiei" - Emanuel TanjalaEmanuel Tanjala, unul dintre cei mai cunoscuti fotoreporteri din Romania, a pus mana pentru prima data pe un aparat de fotografiat la 17 ani.
Consideram ca sunt martor la o istorie pe careacesti oameni extraordinari o scriau in imagini, cu adevarat una dintre cele mai grele munci de creatie din perioada comunista.
Nu stiti ce greu se lucra cu o intreaga adunatura de oameni din marea echipa a filmului, dar si ce placere era sa lucrezi cu mari actori.
O graba care ma stimula si imi dadea motivatia cunoasterii, a curiozitatii din interiorul acelei lumi fabuloase.
Lucrand pentru revista „Cinema”, trebuia sa cutreier locurile de filmare si imi petreceam timpul mereu pe graba.
Nu ma puteam bucura mai mult de cateva ore, sau cel mult cateva zile la un film.
Nu aveam embargou pentru niciun regizor.
De obicei se statea zile, saptamani, sau chiar luni la o filmare.
Mi-a fost greu sa ma desprind de acesti oameni extraordinari si de timpul in care eram impreuna in locatiile de filmare.
Scenaristi de mare talent, scenografi sensibili, care dadeau nastere la lumi trecute, la lumi de basm.
Am primit botezul de la actori, de la regizori si mai ales de la operatori, pe care ii consideram fratii mei.
Aveam impresia ca de la nastere fotografiez Lumea filmului, ca de la inceput am devenit de-al lor.
Mi-au spus ca trebuie neparat sa facem o carte si am pus in miscare mecanismul acestui proiect obligatoriu.
Eu nu voiam sa se uite ca, in perioada tineretii mele, in Romania se faceau filme bune (cam 30 pe an), pe bani extrem de putini si cu oameni extrem de talentati, care isi faceau aceasta meserie nobila intr-o celula de marimea unei tari.
Filmele acelor Sisifi ai culturii mergeau uneori la festivaluri internationale si nu de multe ori se intorceau acasa cu premii prestigioase. "Intr-o scurta vizita in Romania, am poposit in casa prietenilor mei Nutu si Slavia Carmazan, care au avut rabdarea intr-o noapte sa ne uitam pe ecranul laptop-ului meu la sute de fotografii selectate de mine din nenumaratele pe care le scanasem
