De fapt, atunci când vorbeai cu ea simţeai că devenea tu, era ca şi când ţi-ai fi vorbit ţie însuţi, nu te adresai unei monahii.
Amin..
Să mergem, să înaintăm, Hristos ne aşteaptă.
La capăt ne aşteaptă Bucuria lumii.
Chiar dacă aţi căzut, nu contează, ridicaţi-vă iarăşi şi iarăşi.
Ridicaţi-vă, spun ei.
Scormonim, căutăm, vrem, suferim, cădem, şi îngerii nevăzuţi care ne însoţesc, având-o ca şi prietenă pe Maica Gavrilia, ne curăţesc, ne răcoresc şi ne zâmbesc. *** Noi, oamenii, suntem fiinţe nefericite.
Asta se vedea intens pe faţa ei, sentimentul că este un om care a «plecat» prin rugăciune.
Când se liniştea, stătea deseori la soare, pe balcon, şi-ţi dădeai seama că se roagă.
Nu voiam să mai plecăm de lângă ea.
Simţeai ceea ce au spus ucenicii la Schimbarea la Faţă: Bine este să fim noi aici48.
Cuvântul ei era mereu frumos, avea multă bucurie în inimă. *** Maica nu era zâmbitoare, dar ochii îi zâmbeau.
De aceea, nici nu spunea nimic, nu te corecta, şi ca urmare te simţeai foarte confortabil împreună cu ea, aşa cum te simţi cu tine.
De fapt, atunci când vorbeai cu ea simţeai că devenea tu, era ca şi când ţi-ai fi vorbit ţie însuţi, nu te adresai unei monahii
