&ldquo
Cu o figura si un aer de viking care nu-si gaseste echilibrul pe uscat, bonom, cu o autentica vocatie pentru prietenie, aparator inversunat al lucrului bine si crestineste intocmit, birladeanul iesenizat Lucian Vasiliu (nascut la 8 ianuarie 1954, „fiu de preot interbelic”, cum ii place sa-si spuna) este, de un sfert de secol incoace, una dintre prezentele de prima linie ale generatiei optzeciste.
Fata de alti congenari, Lucian Vasiliu, apartinator falangei moldave, deci metafizice, a opt-zecistilor, lasa oricind sa rasara din text, ca singele printr-un alb pansament, o sfisiere a eului in contact cu realul agresiv, a fiintei (fragile) in raport cu lumea: &bdquo
Scriu pe acoperisul blocului de gheata – / noaptea / sparg lemne / unei foste actrite de circ // ador sintaxa confuza, incongruenta – / scriu pina la epuizare / in numele unei acute lipse de / Prudenta, / practic yoga intre literele L si V / saturat de conventii si certitudini // urc pe cal si nu mai pot cobori / semnez tratate de pace cu heruvimii -/ patrund cu glontele in carnea voastra: / «eu sint tot ce pot vedea vreodata»” (Yoga).” &ndash
Daniel Corbu. &ldquo
Cu o figura si un aer de viking care nu-si gaseste echilibrul pe uscat, bonom, cu o autentica vocatie pentru prietenie, aparator inversunat al lucrului bine si crestineste intocmit, birladeanul iesenizat Lucian Vasiliu (nascut la 8 ianuarie 1954, „fiu de preot interbelic”, cum ii place sa-si spuna) este, de un sfert de secol incoace, una dintre prezentele de prima linie ale generatiei optzeciste
