– Tu, haitusca, n-ai scapat o lacrima la ingropaciunea barbatului, ca nu stiu ce-a gasit un inginer la o patachina numai cu liceul si-aceea o venetica!Marisca, auzind vorbele, a simtit dintr-odata ca a devenit o flacara, avand in palme cate un faras de jar, si n-a mai judecat limpede.
Piei dinaintea mea, gobaie!Saveta nu s-a grabit sa iasa pe poarta, ba i-a venit in gand sa tipe:– Sariti, oameni buni, ca ma omoara! insa vorbele i-au ramas in gatlej, iar ea, vazandu-si nora ca a pasit in ograda, s-a ridicat si a sparlit-o cat ai zice peste, dand cu gura abia dupa ce s-a vazut in drum:– Asa-mi trebuie, daca nu i-am retezat sfarla, cand o trebuit, la scrofita! Si pentru asta, numai cel batran ii de vina, atata a indragit-o el, de parca nu i-ar fi fost socru!… Ei, lasa, motroina, te las eu cu fundul gol si inca in drum, ca doar casa a fost facuta de baiatul meu care zace cu tarna-n gura si tu te lafaiesti in munculita lui!….
A prins-o pe soacra, a tras-o cu furie dupa ea la iesire, de unde i-a facut vant, incat Doftoroaia, cum ii ziceau satenii, a zburat pana la mijlocul ograzii, unde a venit jos, de parca s-ar fi asezat sa cloceasca.– Daca mai vii pe la mine sa ma urzici, o sa te scoata tata socru pe brate in drum! i-a strigat nora din prag. – Tu, haitusca, n-ai scapat o lacrima la ingropaciunea barbatului, ca nu stiu ce-a gasit un inginer la o patachina numai cu liceul si-aceea o venetica!Marisca, auzind vorbele, a simtit dintr-odata ca a devenit o flacara, avand in palme cate un faras de jar, si n-a mai judecat limpede
