O carte sprintara, acidulata, dar nu acida, vesela, cand nu altoita cu melancolii, premonitorie pe-alocuri, nostalgica printre randuri.
Imi inapoiaza actele neprihanite si-mi sopteste-n zeflemea: „Circulati!“ -Matei PLESU.
Cu generozitate de invingator, ma gratiaza.
Se uita lung, cu aerul ca ceva nu iese la numar, apoi ma intreaba iscusit: „Da\' ia zi-mi, logica nu va invata?“ – „Ba da“, imi recunosc eu scaparea, simtind ingrijorat cum intrebarile, la inceput arbitrare, incep sa fie tintite, sa bata undeva: „Pai bine, dom\'le“ – triumfa el – „e logic sa treci pe rosu?!“ Am tacut, picat la examenul de logica in traseu.
Ma intreaba: „Ce faci?“, marturisesc: „Conduceam.“ „Unde te duci?“ – „Acasa.“ „De unde vii?“ – „De la facultate.“ „Ce facultate?“ – „Filozofie.“ „Si ce se face pe-acolo?“ – ii enumar constiincios cateva nume de cursuri.
Le preia mecanic, fara sa se uite.
Ii intind actele.
Purta sub uniforma o flanela groasa de lana, iar din urechi ii ieseau somoioage de vata: sa nu-l traga curentul prin sectie, sa nu-l bata vantul prin intersectie.
Functionar pagubos condamnat sa lucreze in strada, se proteja cum stia el mai bine de vitregiile vietii de teren.
Aveam carnetul de cateva luni cand m-a oprit un politist intaia oara.
Un sir bine impletit de povesti scurte si pestrite ca insesi intamplarile lumii noastre.
O carte sprintara, acidulata, dar nu acida, vesela, cand nu altoita cu melancolii, premonitorie pe-alocuri, nostalgica printre randuri
