Cand Cosmin Leucuta mi-a spus ca pregateste o carte de proza scurta, m-am mirat putin, recunosc.
Bogdan Munteanu.
Si care, drept sa spun, (ma) emotioneaza.
Care (ne) incurca si (ne) tradeaza.
Cea care sta in calea reusitelor noastre.
Da, blandetea.
Daaar, cand blandetea (a personajelor / a autorului) apare in peisaj ca o ceata sau, daca vreti, ca norul de pe coperta, povestirile devin sclipitoare.
E OK si-asa.
Uneori, atitudinea lor nu se schimba mai deloc pana la finalul povestirilor.
Cele mai multe dintre personajele din carte (de la oameni obisnuiti la Dumnezeu) se vor (sau se cred) cand dure, cand abile, cand descurcarete, cand atotstiutoare, cand super-spontane.
As spune, mai degraba, ca exista in Numele altora o chestie aparte pe care, iata, nu-mi aduc aminte s-o fi simtit in scrierile anterioare ale lui Cosmin Leucuta.
N-o s-o lungesc – de situatii absurde si dialoguri bune avem parte in multe carti.
Sunt smechere, omul stie ce face, ai impresia ca e fan Larry David.
Un alt punct forte: dialogurile.
Am ras – intamplarile caraghioase ale unora sunt o bucurie pentru ceilalti, ce mai.
Cateva impresii, la cald: Situatiile ridicole sunt favoritele lui Leucuta.
Ei, asa mirat si curios cum eram, m-am apucat sa citesc.
Nu de alta, dar stiam, din discutiile noastre si din ceea ce publicase el pana atunci, ca e genul de scriitor caruia ii place sa se-ntinda cu o poveste pe sute de pagini.
Cand Cosmin Leucuta mi-a spus ca pregateste o carte de proza scurta, m-am mirat putin, recunosc
