&bdquo
Dragomir nu-si propusese sa aiba nici un «destin cultural».
A trecut de la Heidegger la Dumnezeu.“ (Gabriel LIICEANU).
De altfel o stie si o spune, in 8 ianuarie 1993, intr-o formidabila nota din carnetele intitulate Seminte: «
In fond, eu fac o teza de doctorat la Dumnezeu.»
Lucrul cel mai important care s-a intamplat in viata lui Dragomir este tocmai acesta: la un moment dat, si-a schimbat conducatorul tezei.
In frenezia lui de a intelege totul era ceva din psihologia unui etern student care abordeaza Creatia ca pe o tema si care se pregateste asiduu pentru ziua in care urmeaza sa fim examinati de Dumnezeu.
Ea reprezinta performanta pura a posibilitatii de filozofare a unei fiinte care se exerseaza intr-o catacomba a istoriei.
Gandirea lui Dragomir este neverosimil de pura tocmai pentru ca nu «iese pe strada», nu ia parte la dispute si nu se hraneste din vanitatea participarii la turniruri intelectuale.
Daca nu gresesc, cred ca e singura gandire specializata filozofic din istoria Europei care s-a decuplat total de orice manifestare culturala prezenta sau viitoare.
Spre deosebire de Noica, ce-si pregatea in noaptea istoriei, scriind tenace si incapatanat, viitoarea iesire la lumina ca opera, Dragomir isi asuma dintru inceput istoria ca noapte eterna si se retrage in intimul pur al luminii sale interioare. &bdquo
Dragomir nu-si propusese sa aiba nici un «destin cultural»
