„In Obiecte umane, principiul poetic e o imagine desfasurata in avalansa, o notatie ce merge in catastrofa si care sare imediat intr-un scenariu fantasmatic dus regulat, la rindu-i, in parabola. ? i nici n-am mai incercat.“ - Teodor Duna.
Apoi nu m-am mai gindit la nimic.
Apoi se a? aza pu? in transpirat pe singurul scaun liber ? i pina la primul semafor a? ipe? te.
Am avut atunci – brusc ? i probabil fara nici o legatura cu nimic – imaginea unui om mai degraba obi? nuit care, pe la noua ? i un sfert diminea? a, alergind dupa tramvai, depa? e? te recordul mondial la viteza.
Nu am reu? it.
Acum citeva luni, cind obiectele au tacut, am vrut sa ma gindesc la mine.
Despre unele lucruri – cum ar fi a? a-zisele aser? iuni fantasmatice despre propria poezie – e mai in? elept sa nu vorbe? ti.
E tot ce pot ? i vreau sa spun legat de ea.
O lume cu totul noua, care nu seamana cu nimic din ce putem citi azi in poezia romaneasca si in care Teodor Duna este pe cit de singur, pe atit de adevarat.“ - Simona Sora „Am scris cartea asta in citeva saptamini.
Comala lui Duna e insa si lumea in care inaintezi, mereu de la capat, prin formele poeziei, si ea un trup viu care se misca si se transforma.
Ca in Comala lui Juan Rulfo, obiectele umane ale lui Duna se fac si se desfac in acord cu propriile legi interioare, viseaza si iubesc «la o mie de metri deasupra lor», cartografiaza «viata de sub unghii» si «spatiile amneziei», prospecteaza «tarimul kauf» si «groapa adinca din piept».
Pentru neoexpresionistul Teodor Duna, obiectele sint corpuri care mimeaza viata, care se joaca «de-a viul» in toate lumile posibile.
Cistelecan „Pentru suprarealisti, obiectele sint forte demonice, acumulari oarbe de materie in spatiu si timp.
Totul intr-o materialitate imaginativa si o acuitate existentiala proprii doar poetilor cu viziune.“ - Al.
Iar de vazut, vede si el cum «cadavrele se descompun» si face reportajul – nu clinic insa, ci fantasmatic – al unei agonii.
Caci intr-acolo se uita – si acolo vede – Teodor Duna, poet cu o forta imaginativa eruptiva, dar ritualizata.
Notatia transformata in vedenie, cam ca la Ion Muresan, proiecteaza un film de concrete anxioase si de peripetii in metafizic, nonsalant relatate. „In Obiecte umane, principiul poetic e o imagine desfasurata in avalansa, o notatie ce merge in catastrofa si care sare imediat intr-un scenariu fantasmatic dus regulat, la rindu-i, in parabola
