\'Am crezut, multa vreme (si, uneori, inca mai cred...) ca muzica si artele plastice sunt arte \'mute\'.
Cartea se adreseaza deopotriva specialistilor si celor carora, pur si simplu, muzica si micile ei istorii nu le sunt indiferente.“ (Valentina SANDU-DEDIU).
A rezultat un caleidoscop cu un discret fir conducator: rosturile muzicii si ale muzicologiei, limitele si deschiderile ei.
In fine, am compus si unsprezece \'solouri\' (pentru a evita intregul dodecafonic).
Am adunat asadar opt «inventiuni» pe tema afinitatilor dintre muzica si literatura, opt mici \'rapsodii\' despre muzici si muzicieni, in diverse contexte istorice si ideologice sau doar biografice.
In aceasta carte, octavele muzicale se canta pe clapele alb-negre ale realitatii.
Le auzim insa pe clapele pianului sau in infinite combinatii timbrale.
Sunt, pe de alta parte, strict interzise in tehnica scriiturii armonice pentru cor, in istoria tonalitatii.
Ii multumesc si va invit sa nu ratati aceasta experienta.“ (Andrei PLESU) \'Octavele paralele sunt, in multe traditii muzicale, o varianta a unisonului, impartit intre voci diferite.
Valentina Sandu-Dediu a facut, ca specialist, acei pasi spre mine pe care eu n-am fost in stare sa-i fac spre specialitatea ei.
E vorba si de Ion Negoitescu, si de Radu Stanca, si de Georg Büchner, sau de Bucurestiul vechi, de ideologii, mode si istorie.
Pentru ca muzica nu e niciodata singura in paginile acestei carti.
Am invatat lucruri, am fost pus pe ganduri.
Limpezimea ei, deschiderea ei culturala m-au facut sa uit de vechile mele idiosincrazii.
Cartea Valentinei Sandu-Dediu mi-a fisurat aceasta convingere.
Poti da informatii tehnice, poti insirui metafore, dar, orice ai face, ramai exterior \'obiectului\' pe care il comentezi.
Ca, adica, nu se poate spune in mod profitabil prin cuvinte ceea ce fiecare din ele au de spus pe limba lor. \'Am crezut, multa vreme (si, uneori, inca mai cred...) ca muzica si artele plastice sunt arte \'mute\'
