Când inima-i deşartă şi secată, coboară-asupră-mi ploaia îndurării Tale.
Când munca zbuciumată îşi nalţă vuietul, purtându-mă departe, vino la mine Doamne, cu pacea şi odihna Ta! Când inima-mi zace roabă, ghemuită-n colţul ei, sparge poarta Rege-al meu şi vino cu strălucire împărătească! Când ispita îmi orbeşte sufletul cu năluca şi pulberea ei, Tu singurul Sfânt, Tu Veghetorul, vino cu fulgerul şi tunetul Tău!.
Când viaţa şi-a pierdut harul, vino la mine într-o explozie de cântece.
Când inima-i deşartă şi secată, coboară-asupră-mi ploaia îndurării Tale