Schimbarea naşte râvnă.
Proclu Nicău.
Pr.
Pentru că, pe măsură ce noi nu stăm de vorbă cu gândurile în timp ce zicem rugăciune, atunci odihnim pe Duhul Sfânt în inima noastră.
Dar să ştii că are mare însemnătate, când a ajuns un călugăr să-i cureţe Duhul Sfânt inima, are mare valoare.
Atunci s-au tocit colţurile. Şi m-a întrebat cineva: „Când s-au tocit?” Când te-a batjocorit şi nu te-ai mai tulburat. Şi stând acolo, la mănăstire, se tocesc colţurile.
Cărămida e cu colţuri.
Ca să vadă, nu mă tulbur eu că „nu-i complet”? Dar am observat, călugărul ori fratele, când se duce în mănăstire, se duce ca o cărămidă. Ştii de ce zicea el aşa? Ca să mă învăţ smerenia. Şi când mă duceam la slujbă, acolo, şi-l vedeam, mi-aduceam aminte că nu-s complet. „Apăi, nici asta nu-i completă”.
Iar îmi punea alte întrebări. Şi când găteam, el spunea aşa: „Încă nu-i complet”. Și nebunelul acela îmi punea unele întrebări.
Uite cum, în schitul acela, la schitul Sihla era un nebunel.
Ar trebui să dispară nesimţirea.
Dar, ca să-ţi spun, e mare nenorocire cu patima asta a nesimţirii. Şi dacă vezi că nici aşa, ieşi la aer liber, adică [în] aerul de-afară te mai descurci, e mai uşor.
Dacă eu citesc la Psaltire, vine plictisirea, vin gândurile, las şi citesc o foaie, ori o jumătate de foaie din altă carte. Şi dacă nu pot nici prin forţare, [trebuie] a schimba. Încerci să zici rugăciunea [pe] care ai început-o, şi dacă vezi că vine plictisirea, oboseală, somn şi altă tulburare în timpul acela, trebuie să mă forţez.
Schimbarea naşte râvnă
