Apetenţa istoricilor, mai ales cei din tânăra generaţie, de a studia perioada pe care îndeobşte o numim „regimul comunist” nu cunoaşte limite.
Nu ni se pune în faţă, pur şi simplu, structura, ci întregul context politic care a impus într-un moment sau altul o anumită i. Şi pentru că vorbim despre partid este potrivit să spunem că analiza nu se opreşte la primul nivel – Biroul Politic, de pildă, ci continuă până la organele locale.
Nu suntem în faţa unei simple analize descriptive, ci de fiecare dată autoarea încearcă să găsească şi să explice resorturile politice, sociale, propagandistice ale felului în care se derulau lucrurile.
Fiecare din cele trei capitole ale lucrării se deschide cu o abordare teoretică şi istoriografică a subiectului tratat, după care autoarea trece la analiza aprofundată a cadrului general (partidul, de pildă) şi a tuturor componentelor sale.
Pentru a ilustra acest ultim aspect a fost ales domeniul economic, cel care reflectă cel mai bine conţinutul sistemului şi regimului. democrat era sistemul de democraţie populară; care era raportul dintre partid şi stat şi cine avea în sistemul politic comunist preeminenţa; pârghiile prin care se exercita preeminenţa şi, în sfârşit, felul în care funcţiona sistemul.
Cu acest lucru în minte autoarea şi-a structurat lucrarea pe trei părţi, fiecare dintre acestea rezolvând întrebările esenţiale ale temei: cât de ...
Acesta a fost drumul parcurs de autoare, în demonstraţia ei de a ne prezenta partidul-stat, structura lui şi felul în care a acţionat.
Analiza nu se face exclusiv asupra derulărilor româneşti, ci suntem martorii unei priviri comparate, punându-ni-se la dispoziţie material documentar pentru a înţelege ce s-a petrecut în restul spaţiului intrat sub incidenţa socialismului de tip sovietic.
De la prima alcătuire, imagine, a acestui corp străin altoit pe istoria românilor până la tentativele de a-l „româniza” şi rezultatul acestora.
Cercetarea s-a desfăşurat de la general la particular, de la sistemul sovietic exportat prin „grija” armatei sovietice şi a altor vectori de acelaşi calibru, până la felul în care a fost aplicat în România.
Din acest punct de vedere autoarea dă măsura calităţii analizei efectuate de-a lungul cărţii, a faptului că nu îi este străină metodologia de lucru.
Evident, nu este însă suficient să asiguri o documentare de calitate, este absolut necesar să reuşeşti să o interpretezi.
Pe lângă lucrările istoricilor români, autoarea a apelat şi la studiile istoricilor străini, pentru a analiza comparativ realităţile proprii „lagărului” socialist.
Pe de altă parte, pentru a evita abordări deja existente sau facile, autoarea a studiat un număr impresionant de lucrări, dintre care unele creează cadrul general, iar altele luminează unul sau altul dintre multele aspecte ale subiectului ales.
Dintre acestea, cea mai folosită a fost, firesc, Secţia Organizatorică, organism esenţial pentru analiza structurilor specifice Partidului-Stat.
Cancelaria şi toate secţiile Comitetului Central au fost riguros studiate extrăgându-se de acolo informaţiile care au constituit fundamentul lucrării, pe care s-a aşezat întreaga construcţie.
La capătul perioadei de studiu în Arhivele Naţionale se poate spune că fondul documentar referitor la fostul partid comunist nu mai are secrete pentru autoare.
Efortul autoarei s-a îndreptat către obţinerea unei baze documentare cât mai consistente care să-i asigure, pe de o parte, o vedere cât mai largă, mai obiectivă asupra subiectului, iar pe de altă parte să nu mai lase loc altor interpretări care nu sunt aşezate pe o bază documentară serioasă.
Lucrarea preia forma şi conţinutul tezei de doctorat susţinute de Mihaela-Cristina Verzea la Universitatea Bucureşti. a controlat întreaga viaţă de stat. 1948-1985, o demonstraţie reuşită a modului în care P.
M.
R./P.
C.
R.
Structuri politice.
Este şi cazul lucrării supuse atenţiei Partidul-Stat.
Apetenţa istoricilor, mai ales cei din tânăra generaţie, de a studia perioada pe care îndeobşte o numim „regimul comunist” nu cunoaşte limite
