Daca nu ma-nsel, Emil Hurezeanu n-a iesit niciodata pe primul loc in vreun top al jurnalistilor autohtoni.
Gazetarul trebuie sa-mi dea ceea ce-mi da....
Eu trebuie sa evit echidistanta sterila si oportunismul perdant.
Eu trebuie sa decid, pornind de la informatia si analiza lui, cu cine votez.
In definitiv, eu nu vreau sa fiu manipulat de retorica gazetarului, sa preiau optiunile, hachitele, idiosincraziile lui.
Dar eu m-am saturat de gazetarii partizani si previzibili in partizanatul lor, de cei care vor mereu ori sa se strice, ori sa se impace cu cineva si de cei care au oportunismul rating-ului.
O fi.
Ca o intoarce in asa fel, incat sa nu se strice cu nimeni, ca e un subtil oportunist. (Asta, recunosc, mi se intampla si mie, desi nu sunt un gazetar adevarat…) Am auzit spunandu-se ca Emil Hurezeanu abuzeaza de echidistanta.
Nu pe parlamentarii nuli, ci pe parlament, nu pe rebuturile romanesti, ci pe Romania.
Nu pe greselile lui Basescu, ci pe Basescu.
Sa te superi, la o adica, pe toata lumea.
Trebuie sa ai o competenta multipla, sa ai intotdeauna dreptate si sa te indignezi profesionist, la comanda.
Daca esti gazetar, trebuie sa fii rau, sastisit, nemilos, nebarbierit.
Au audienta, sau cel putin asa ni se spune, cei care vorbesc bolovanos, dau cu bata, fac bascalie, se indigneaza populist, tin cu „ai nostri“ si mor de gat cu „ai lor“.
Succesul se face pe baza de clampaneala ostila si tupeu.
Sunt preferati tot soiul de histrioni de mana a doua, ajunsi brusc, prin frecventa aparitiei lor pe ecran, in postura de diriginti ai neamului.
Nu e.
Cu asemenea calitati, Emil Hurezeanu ar trebui sa fie, pentru cei care vor sa se ilustreze in meseria de gazetar, un model.
In al saptelea rand, Emil Hurezeanu e cineva care, dincolo de faptul ca stie o multime de lucruri, are – si se vede – o compacta experienta de viata, ceea ce il fereste de superficialitatea agresiva a numerosilor scribi juvenili, netraiti, care inteleg gazetaria ca pe un fel de a distribui dosuri de palma in dreapta si-n stanga, in numele a nimic.
Majoritatea colegilor sai se prefac doar ca asculta, cautand, in gand, argumente invingatoare pentru interventia urmatoare.
Spun bine: „virtutea de a asculta“.
In al saselea rand, are virtutea rara de a asculta cu amenitate ce spune interlocutorul.
In al cincilea rand, are umor: surade convingator, are aplomb, are replica.
Stie sa fie ferm fara sa ofenseze, stie sa fie ingaduitor cu opinia celuilalt fara sa fie flasc.
In al patrulea rand, e un domn bine-crescut.
In al treilea rand, e cineva care gandeste: se informeaza, evalueaza atent, construieste ipoteze, cauta explicatii si sensuri.
E deprindere organica, nevoie reala si constanta.
In mod evident, lectura nu e, pentru el, nici destindere duminicala, nici hobby cochet, nici corvoada.
In al doilea rand, e un om cultivat.
Nu doar corect, ci nuantat, precis, expresiv.
Inainte de toate, vorbeste foarte bine limba romana.
Din punctul meu de vedere e singurul care ar fi meritat-o.
Daca nu ma-nsel, Emil Hurezeanu n-a iesit niciodata pe primul loc in vreun top al jurnalistilor autohtoni
