Venind, firesc, dupa acumulari indelungate, sublimari lucide si decantari atente, debutul Cristinei Frumos atrage de buna seama atentia si prin densitate reflexiva sau alonja intertextuala.
Analitica si reflexiva, insistand atent asupra detaliului, „nelinistita si iritata”, prozatoarea inainteaza cu acuratete intr-un univers ce isi cauta sensul, urmarind sa salveze adevarul – care adevar? – din capcanele erorii.
Olimpiu NUSFELEAN.
Se incearca vindecarea despartirii de sine si perceperea vaga a unei primeniri. „Numai in ascundere evenimentul sufletesc dospea in fiinta ei si numai dospit ii valida realitatea,” observa naratoarea din cartea Cristinei Frumos, si peste aceasta dospire se apleaca ochiul narativ ca sa o desluseasca, pentru a extrage sufletul din spaima, ura, rusine, din plansul ce izbucneste din cand in cand, ca apa unui rau inghetat.
Parabola unei singuratati (aproape) radicale, pe care scriitura amarui-autentica a sinelui reuseste totusi, ca intotdeauna, sa o salveze miraculos.
Emanuela ILIEIncalcite sunt drumurile acestei lumi, o vedem zi de zi, dar mult mai incalcite sunt caile sufletului, care e aici, undeva in noi, credem ca-l stapanim, dar nu e deloc asa.
Dincolo de straturile de duritate variabila ale feliei de existenta convertite, dintru inceput, intr-o atasanta Pledoarie, in fond pulseaza, desigur, miezul aspru al unei parabole.
E o analista fina a psihologiei, indeosebi a celei feminine, pe care o prinde in tesatura unui epic dens, articulat in jurul celor mai variate motive identitare – de la boala trupeasca la „impostura ca mod de viata”, inclusiv maritala.
Prozatoarea se dovedeste insa mai mult decat o cititoare, fie ea si una rafinata, de cursa lunga si gust ireprosabil.
Venind, firesc, dupa acumulari indelungate, sublimari lucide si decantari atente, debutul Cristinei Frumos atrage de buna seama atentia si prin densitate reflexiva sau alonja intertextuala
