"Daca nu ne-am vazut - scrie Eugen Simion - am avut, cel putin, bunul-simt sa nu ne insultam in presa.
Sunt bucuras, insa, ca intr-o lume care te duce cu sila spre mizantropie mai am sansa catorva prietenii, fie si discrete." Octavian Paler, mai 2003.
Eu o parcurg acum.
In rest, stiu ca vine o ora cand nu te mai intereseaza cum te judeca altii.
Nu cred ca s-a scris ceva mai bun pe tema asta la noi.
I-am citit recent o carte (o trilogie, de fapt), Fictiunea jurnalului intim, care mi-a placut enorm.
Cum nu mai locuim aproape si cum el, ca presedinte al Academiei, e un om ocupat, ne vedem rar acum.
I-am si marturisit asta in raspunsul pe care i l-am trimis, continuand dialogul nostru, dar, din pacate, am pierdut textul.
Am combatut sase ani "apolitismul" pentru a esua in concluzia ca, pentru mine, politica este o pista falsa.
De altfel, daca a gresit cineva dintre noi doi, eu am fost acela.
Cand ne-am revazut, am pus in paranteza deceniul gol, neavand ce sa ne reprosam unul altuia.
Asa se face ca prietenia mea cu Eugen Simion a scapat din razboiul "romano-roman" fara umbre si fara rani de vindecat.
Ideile mele despre scrisul sau si sentimentele mele pentru el, ca om, ca intelectual, au ramas aceleasi, nedesfigurate de patimile acelor ani.
Nici o clipa, in acei ani, n-am incetat sa-l pretuiesc pe Eugen Simion, n-am intrerupt, n-am rupt prietenia cu el, in sinea mea.
Imi permit sa adaug ca, la mine, n-a fost vorba de "bun-simt". "Daca nu ne-am vazut - scrie Eugen Simion - am avut, cel putin, bunul-simt sa nu ne insultam in presa
