„In Romania cel mai bine o duc scriitorii morti.
In Romania, cel mai prost o duc scriitorii autohtoni, tineri si vii.”, Jean-Lorin Sterian (Despre bucuria de a fi negru).
Nu trece o zi fara ca cineva sa le pomeneasca cu veneratie numele.
Cel mai bine o duc, ca intotdeauna, Caragiale si Eminescu.
In Romania e inca bine, ba chiar confortabil, sa fii Arghezi, Sadoveanu, Preda sau chiar Ienachita Vacarescu.
Acestor indivizi li se consacra colocvii, revistele le dedica numere aniversare, operele lor sunt reeditate in tiraje minuscule, dar suficiente, iar criticii le mangaie opera cu penita, subliniindu-le coloana aproape dreapta din anii lui nea Ceasca.
Pentru ca au murit la timp, nu au apucat sa se faca de ras intrand in politica sau, daca au facut-o, intervine zicala «despre morti numai de bine».
O mare parte dintre ei sunt acum in manuale si, daca in timpul vietii nu au avut barba, o capata cu ajutorul pixului de la scolarii plictisiti. „In Romania cel mai bine o duc scriitorii morti
