De cite ori trecea de poarta acestui spital parca i se lasa un nor negru inaintea ochilor, toata tineretea ii fusese tulburata de boala maicasii, care o aducea uneori zi de zi intre zidurile spitalului, pe vreme buna, Lidia se plimba cu maica-sa kilometri, prin curte, intre pavilioane, povestindu-l filme, piese de teatru, carti citite, fara nicio reactie din partea bolnavei, care-i atana de brat ca un bolovan.
Un singur frate ii ramasese apropiat, spre nemultumirea nevesti-sii si a parintilor acesteia.. Pe Zamfira Busuioc boala o-ndepartase si depropria familie.
Apoi devin soti, sotii, gineri, nurori.
Nu e raspunzatoare una de celelalte, fratii sun frati cit sint la parinti.
Familia se divizeaza-n celule.
Cind se-nsoara un barbat, se-nsoara cu o femeie, cu un neam intreg, femeia se marita si ea cu un barbat, nu cu tot nemul lui.
Te-mbolnavesti si-ai scapatat, te ocolesc toti de parc-ai fi o groapa-n drum. Cit esti sanatos si ai de toate, si, mai ales bani, toata lumea ti-e prietena.
Bunica paterna a Lidiei urmind exemplu surorilor celui plecat si pentru armonia-n familie, se distantase si ea de vaduva si de orfana.
Moartea tatalui ei ii demonstrase cit se putea bizui pe coeziunea si mai ales pe sinceritatea familiei, pentru surorile tatalui ei, Lidia si maica-sa erau socotite niste straine.
Increderea inoameni i se clatina mai de mult. Boala maica-sii ii zdruncinase Lidiei echilibrul sufletesc si asa destul de subred, pe-atunci incepuse cu antidepresivele si cu somniferele.
La un moment dat al plimbarii o tragea pe Lidia spre pavilion si abia ce deschidea usa rezervei ca se si aseza in pat, cu fata la perete, semn ca nu mai vrea sa vada pe nimeni.
Aceste ginduri obsesive o macinau zi si noapte.
Ce-i trebuise Lidiei sa plece la Bucuresti si sa faca facultatea de chimie? Si ce daca fusese sefa promotie? Ca sa-si petreaca toata viata intr-o fabrica si cu inima tremurind de frica accidentelor de munca? Un technician de treizeci si cinci de ani ramasese orb pe viata dintr-o substanta care-i sarise-n ochi. Era limpede ca nu asculta ce-i spunea fiica-sa fiindca mintea-i era blocata de un singur gind: pierderea averii luate de comunisti, insotita de regretul ca Lidia parasise satul lor in loc sase marite cu baiatul popii, ori cu al padurarului, ori cu al fostului primar.
De cite ori trecea de poarta acestui spital parca i se lasa un nor negru inaintea ochilor, toata tineretea ii fusese tulburata de boala maicasii, care o aducea uneori zi de zi intre zidurile spitalului, pe vreme buna, Lidia se plimba cu maica-sa kilometri, prin curte, intre pavilioane, povestindu-l filme, piese de teatru, carti citite, fara nicio reactie din partea bolnavei, care-i atana de brat ca un bolovan
