“[…] Vasile Gogea se identifica pina la virgula, pina la litera cu propria poezie.
Poezie? Nebunie! Iata care e atmosfera: &ldquo
O noapte ploioasa i-a trebuit melcului meu din gradina sa-i creasca senile./ Apoi, o singura zi cu soare si cu puternice atacuri aeriene/ lansate de zeci de albine atrase de Magno Lia, regina curtii, a fost de ajuns/ ca sa-i creasca si doua tevi de baterie antiaeriana care/ la fiecare tragere se retrag complet in turela./ Prevad ca va urma o invazie…/ Divizii de furnici au inceput marile manevre de primavara./ Lumbricus terrestris, grase si umede, misca abia perceptibil frunzele uscate,/ aproape putrezite dupa o iarna lunga si cu ninsori bogate./ Sub fiecare frunza – un mic musuroi de pamint negru si deschiderea/ unui canal, nu mai lat decit o artera de ciine...”” &ndash
Adrian Alui Gheorghe.
Prefata autorului este una care te introduce fastuos in poveste, apare melcul cu senile, apar albinele care manevreaza bateriile antiaeriene, apoi victimele care se adauga lumii crepusculare din jur.
Cartea lui, o bijuterie in doar patruzeci si ceva de pagini, aparuta la Editura &bdquo
Charmides”, se numeste &bdquo
Propoiezitiile din salonul 9 (6 fiind ocupat)”, sugerind ca e vorba de o nebunie asumata (salonul 9 trimitind la clasicul „spitalul 9”; iar confuzia dintre 9 si 6 fiind o eschiva caragialeana, din nebunia numita &bdquo
O noapte furtunoasa”).
Traieste pe hirtie, se misca de la vers la vers in cautarea unui sens care sa il motiveze in aventura acestei lumi. “[…] Vasile Gogea se identifica pina la virgula, pina la litera cu propria poezie
