In acest volum, nu ne ocupam de speta fictiunii.
Liviu Cangeopol.
Fiecare va lua ce crede demn de luat, in cazul fericit ca va lua ceva.
Nu tin sa va contrazic.
Din lectura acestor pagini veti desprinde parerea ca sunt scrise sub zodia amaraciunii, a dispretului, a dezamagirii, a pierderii si inutilitatii.
La mica distanta in panoplia inriuririlor il vom gasi inaltat pe Edward Dahlberg, prea putin cunoscut filozof american, cinic precum Cioran si insufletit precum Chateaubriand.
O alta referinta in neant draga mintii mele este cea constituita de opera timpurie a lui Emil Cioran, moralistul tirziu, un mare dezamagit al lumii in care a trait, un singuratic propus exilului prin rejectarea de sine si un cavaler fara titlu de noblete, aventurier intr-o limba necunoscuta in cautarea pietrei pe care a gasit-o.
In timp ce vicontele a lucrat aproximativ 40 de ani la aceste scrieri, eu am reusit sa le rasolesc in numai patru luni.
Nobilii moralisti francezi, de la Marchizul de Vauvenargues pina la Ducele de La Rochefoucauld, dar in primul rind Vicontele Francois-René de Chateaubriand, care, cu Memoriile de dincolo de mormint („un templu al mortii zidit sub lumina transparenta a amintirilor”), a deschis o pirtie pe care n-o va mai inchide nimeni: literatura confesionala plina de amaraciune, pasiune si un romantism deloc diabetic.
Tin doar sa mentionez citeva influente, vag reprezentate in constiinta autorului, capabile sa duca la mai buna eludare a punctelor de confuzie.
In acest volum, nu ne ocupam de speta fictiunii
