Tot ce ai nevoie ca sa detesti viata e sa ajungi sa o intelegi.
Sa merite..
Sa fie reala tot timpul, sa nu ne mai amageasca.
Tocmai pentru ca ne doream sa fie mai mult decat atat.
Sau, cine stie, eram noi astia o specie aparte, razvratiti impotriva vietii, tocmai pentru ca o iubeam, tocmai pentru ca ne pasa.
Peste tot, oamenilor le trecea prin cap sa se sinucida.
Ca nu facem decat sa tulburam echilibrul celorlalte specii – ne pendulam pe aici fara niciun sens, sangeram pe interior si asteptam, cuminti, sa nu mai fim.
Ca ar fi fost mai bine pentru toata lumea ca omul sa nu existe niciodata.
Ca suntem o ironie sadica a naturii.
Toata asteptarea nimicului care va sa vina.
Sa aflam ca murim si sa ne chinuie spaima asta in fiecare minut al vietii.
Ca suntem dotati sa intelegem prea mult.
Ca noi, oamenii, in sine suntem niste accidente.
Ca suntem aici printr-un accident, si ca oricat ne-am chinui sa dam un sens existentelor noastre, acel sens nu ar fi decat o fortare nefireasca, o gaselnita, o consolare.
Sa patrunzi in adevarul ei absolut, acela ca ea, in esenta, nu duce nicaieri.
Tot ce ai nevoie ca sa detesti viata e sa ajungi sa o intelegi
