Sa spui multumesc. [...] Locuit de taceri coplesitoare, acest roman luminos, scris intr-un stil simplu si tandru la fel ca personajele sale, ne aminteste ca exista atit de multa recunostinta, incit avem nevoie de ani buni inainte s-o putem exprima." - La Croix. "Delphine de Vigan ii priveste cu o imensa empatie pe cei foarte in virsta, atunci cind viata devine o flacara firava, care se poate stinge in orice clipa.
Pe fundalul dramatic al pierderii implacabile, autoarea proiecteaza un fascinant joc al cuvintelor: Michka, afazica, isi pierde cuvintele si inventeaza altele noi, ravasind si orientind vorbirea in directii neasteptate, adesea amuzante, dar mai cu seama induiosatoare.
Ii urmarim rind pe rind, descoperindu-le secretele si ranile vii, necicatrizate.
Ceea ce-i leaga sint amintirile din copilarie si acel "multumesc" pe care n-au mai apucat sa-l spuna, trecutul care se intoarce si le determina viata de mai tirziu.
Recunostinta urmareste destinele a trei personaje: Michka, o batrina doamna odinioara sclipitoare, reporter si corector la reviste de prestigiu, careia batrinetea ii rapeste incet-incet independenta si limbajul, silind-o sa se interneze intr-un camin de batrini
Marie, tinara care a fost crescuta de Michka, pentru ca mama ei a esuat lamentabil, si care, dintr-odata, vede ca nu mai are timp sa-si exprime recunostinta; si Jerome, tinarul ortofonist de la caminul de batrini, care-si face meseria cu daruire si compasiune, fiind absorbit in valsul acesta al recunostintelor. "Insa, uneori, este foarte complicat", ne asigura scriitoarea Delphine de Vigan, ea insasi protagonista unei drame asemanatoare celei din roman, mama ei fiind internata intr-o institutie de boli mintale.
Pare foarte simplu.
Sa primesti recunostinta celuilalt.
Sa spui multumesc
