„Nimic din mintea mea nu imi arata ca trebuie sa gandesc restul, ci stiu ca ma pot inconjura cu tot confortul faptului de a inchide ochii si de a nu ma intreba, poate chiar niciodata, rastalmacind o veche si grava intrebare a filosofiei: De ce mereu ramane ceva mai degraba decat nimic? Dar obisnuinta mintii mele de a fi infranta in elanul ei de a consuma tot ce ii iese in cale o face sa resimta anxios si continuu ca mereu ramane «ceva ce ne scapa».
Volumele sale de studii si eseuri contin reflectii asupra filosofiei antice si medievale, dar si asupra receptarii acestora in cultura romana: Principiul cerului (Dacia, 2001; editia a II‑a, Humanitas, 2008), Sfantul Anselm si conceptul ierarhiei (Polirom, 2003), Sapte idei inrauritoare ale lui Aristotel (Humanitas, 2012), Vanatorul cu o singura sageata (Ratio et Revelatio, 2013)..
Coordoneaza, la Editura Polirom, colectia „Biblioteca medievala”, in care au aparut din 2003 pana in prezent 45 de volume bilingve ale operelor unor autori medievali din traditia latina, greaca, araba sau franceza veche.
A publicat editii, traduceri comentate si exegeze ale unor autori precum Aristotel (din opera caruia a tradus Politica, Despre suflet si Fizica), Plotin, Augustin, Grigore cel Mare, Anselm, Gerard din Cenad, Bernard din Clairvaux, Toma din Aquino, Godescalc din Nepomuk si altii. 1972) este profesor de istoria filosofiei medievale la Universitatea „Babes‑Bolyai” din Cluj‑Napoca si membru al Uniunii Scriitorilor din Romania.
Hai sa scriu atunci o carte despre rest.” (Alexander Baumgarten) Alexander Baumgarten (n.
Si chiar aceasta ascunde inevitabil sensul verbului a concepe: a pune alaturi o forma si un continut, inlaturand si negand orice ramane, asa cum scriitorul isi poate arunca ciornele sau si le poate preface in obiecte de admiratie, dar gazela este obligata cu riscul vietii sa manance placenta nou‑nascutului ei. „Nimic din mintea mea nu imi arata ca trebuie sa gandesc restul, ci stiu ca ma pot inconjura cu tot confortul faptului de a inchide ochii si de a nu ma intreba, poate chiar niciodata, rastalmacind o veche si grava intrebare a filosofiei: De ce mereu ramane ceva mai degraba decat nimic? Dar obisnuinta mintii mele de a fi infranta in elanul ei de a consuma tot ce ii iese in cale o face sa resimta anxios si continuu ca mereu ramane «ceva ce ne scapa»
