Deși îi catalogăm adesea pe unii dintre conducătorii noștri drept psihopați , în general pe aceia recunoscuți ca dictatori, avem tendința, mai mult sau mai puțin conștientă, de a ne exonera liderii, nu de orice meteahnă, ci de orice boală mentală confirmată, de parcă, prin poziția extrem de prestigioasă și de respectabilă pe care o ocupă, ar fi cu desăvârșire scutiți de o astfel de patologie. - Patrick Lemoin. În jurul lui domnește teroarea: riscul de execuție arbitrară planează asupra întregului Kremlin.
Suntem în acest moment în plină paranoia! Delirul de persecuție erupe, se cronicizează.
Suspiciune și iar suspiciune... Încredințat că este înconjurat de dușmani, își sporește vigilența, devenind din ce în ce mai ascuns și retrăgându-se în final în Kremlin pe care nu-l mai părăsește decât o singură dată, în 1945, într-un tren blindat, pentru a merge la conferința de la Ialta.
Putem considera, fără riscul de a ne înșela, că sufereau cu toții de această dependență de putere! Și, la urma urmei, de ce nu? - Patrick Lemoine Stalin organizează în 1922 redutabila poliție secretă numită GPU, rebotezată KGB în 1954. Și insistăm asupra acestui lucru! Mulți dintre eroii acestei cărți au suferit de dependențe serioase, mă refer la Alexandru, la Maria-Antoaneta, la Carol Quintul, la Ecaterina cea Mare, la Winston Churchill etc., și este absolut evident faptul că puterea este un drog puternic.
Când este vorba de dorința de putere și mai ales de a se menține la putere, trebuie luată în calcul existența unui soi de dependențe toxicomane .
A publicat numeroase lucrări despre tulburările de somn, tulburările de anxietate și dependența de medicamente.
Patrick Lemoine este psihiatru, doctor în neuroștiințe și a condus stagiile clinice de la Universitatea Claude Bernard din Lyon.
Sau de parcă nu ar fi posibil ca noi înșine să fi votat pentru niște persoane bolnave mental! Cum stau de fapt lucrurile? Cu ajutorul relatărilor istoriografilor, examinând minuțios biografiile și folosindu-se de cunoștințele sale de clinician, Patrick Lemoine ne prezintă în această carte studii de caz ale unor personaje istorice marcante: de Gaulle, Hitler, Stalin, Churchill, Ioana d’Arc, Maria-Antoaneta și mulți alții, evaluându-le sănătatea mentală ca și cum ar fi trecut pragul cabinetului său.
Deși îi catalogăm adesea pe unii dintre conducătorii noștri drept psihopați , în general pe aceia recunoscuți ca dictatori, avem tendința, mai mult sau mai puțin conștientă, de a ne exonera liderii, nu de orice meteahnă, ci de orice boală mentală confirmată, de parcă, prin poziția extrem de prestigioasă și de respectabilă pe care o ocupă, ar fi cu desăvârșire scutiți de o astfel de patologie
