Sasa si Volodia sunt despartiti de razboi.
Dar prind din nou viata cand cineva reciteste o anume pagina, care a mai fost citita candva.“.
Amandoi se grabesc spre intalnirea atat de asteptata, intelegand ca „in cartea existentei toate sunt scrise, desigur, numai o singura data.
In ciuda vestii despre moartea lui Volodia, scrisorile lui continua sa soseasca, iar Sasa continua sa le primeasca, fara mirare si fara teama; pentru ea, timpul a trecut cu repeziciune, pentru el, pare sa se fi oprit.
Si amintirea e mai puternica decat prezentul: cesuletul primit candva de Sasa arata mereu ora doua fara zece, cei doi indragostiti culeg mere pentru compot si se bat cu cele stricate, prin iarba uscata sar cosasi care i se agata Sasei de fusta, profesorul preferat isi sterge ochelarii cu cravata.
Fiecare intelege, in alt timp si totusi in acelasi, ca numai moartea da sens vietii.
Sasa descopera ca poate fi fericita atunci cand isi tine de mana tatal, in ultima clipa a vietii lui.
Volodia participa la inabusirea Rascoalei Boxerilor si afla ca singura victorie in razboi este sa ramai in viata.
Dragostea lor exista acolo unde oamenii nu putrezesc si sunt cicade mute, unde viata este zgomotoasa, generoasa, dainuitoare, unde sinele de tramvai se indreapta spre un cui nevazut de care se tine lumea.
Legatura lor traieste prin scrisorile pe care si le trimit.
Sasa si Volodia sunt despartiti de razboi
