„Lumea n-a uitat ca Montaigne s-a retras in celebra lui biblioteca, la etajul al doilea al unui turn, sa reflecteze asupra conditiei umane si sa-si scrie opera.
Si, probabil, tot de aceea am asezat dupa fiecare scrisoare un poem, fiind hotarit sa respect nu legile literare, ci ale melancoliilor care m-au impins la confesiuni.” (Octavian Paler).
N-am urmarit aici mai mult decit sa marturisesc ceea ce am aflat cu ajutorul inimii de la viata.
De fapt, vreau sa spun ca nu in biblioteca am gasit morala acestor Scrisori imaginare adresate unor umbre, dintre care unele mi-au dominat lecturile si foamea de a admira, ci pe strada, pe tarmul marii sau printre amintiri.
Iata de ce simt nevoia sa recunosc ca nici dragostea, nici singuratatea nu le-am descoperit cu ajutorul cartilor. „Lumea n-a uitat ca Montaigne s-a retras in celebra lui biblioteca, la etajul al doilea al unui turn, sa reflecteze asupra conditiei umane si sa-si scrie opera
