După dialogurile cu Părintele Iustin din anii 2005-2006, adunate integral, în ediție definitivă, în volumul „Părintele Iustin Pârvu – o misiune creștină și românească” (Editura Doxologia, 2014), credeam că nimic nu mai e de spus.
Adrian Alui Gheorghe.
Motivarea scrierii și editării acestei cărți ține de o grijă obsesivă a Părintelui Iustin ca intelectualul să fie alături de Biserică, misiunea acestuia în societatea noastră fiind una determinantă.
Volumul de față a apărut, cu binecuvântarea Părintelui Iustin Pârvu, într-un tiraj redus, în anul 2011.
Manuscrisul definitiv era semnat de Părintele Iustin, în momentul în care consideram că totul este în conformitate cu spiritul dialogului.
Modalitatea de lucru era următoarea: după ce înregistram pe reportofon o convorbire, o reproduceam pe hârtie și discutam cu Părintele fiecare întrebare și fiecare răspuns, până la forma finală.
Acestora li s-au adăugat alte câteva, când am stabilit forma finală a textului.
Derulând memoria reportofonului, am descoperit că au fost șapte întâlniri în perioada 2010-2011.
Apoi, la o vreme, revenind, Părintele m-a întrebat: „Nu continuăm?”, Și am continuat. Însă trecând pe la Petru Vodă, pe la începutul anului 2010, după ce Părintele Iustin a revenit din spitalul de la Cluj-Napoca, de unde tot primeam vești că „a plecat”, nu m-am putut abține și am mai înregistrat o convorbire.
După dialogurile cu Părintele Iustin din anii 2005-2006, adunate integral, în ediție definitivă, în volumul „Părintele Iustin Pârvu – o misiune creștină și românească” (Editura Doxologia, 2014), credeam că nimic nu mai e de spus
