„Omul este o făptură suferindă care rămâne plină de compasiune în această lume, fiind rănită de milă, iar în aceasta rezidă înălţimea firii umane”, a scris filosoful religios rus Nikolai Berdiaev.
Respectarea graniţelor personale ale altei persoane reprezintă o condiţie necesară a iubirii, în sensul ei creştin.. Înainte de a iniţia o conversaţie despre această calitate, ar fi necesar să abordăm un subiect la fel de important: graniţele personale.
Este vorba despre capacitatea de a compătimi, fără a te prăbuşi din pricina durerii celuilalt şi fără a le provoca o suferinţă şi mai mare altora prin mila ta.
Prin urmare, pentru fiecare dintre noi există nevoia stringentă de dobândire a unei abilităţi, pe care, din păcate, nu o are nici pe departe toată lumea.
Dacă omul coboară mai jos de această treaptă, încetează pur şi simplu să mai fie om.
Aceasta constituie măsura umanităţii noastre, minimul ei necesar.
Totuşi, oricât de complexe şi contradictorii sunt opţiunile pentru astfel de relaţii, omul rămâne aceeaşi fiinţă suferindă şi plină de compasiune, fiind rănită de milă.
Ei nu întâmpină dificultăţi grave în comunicarea cu omul care suferă, pe când alţii sunt nevoiţi să depună eforturi considerabile în acest sens.
Pentru unii oameni, empatia pare firească precum respiraţia însăşi. Însă o facem într-un mod foarte diferit.
Din când în când, cu toţii simţim mâhnire sau ne întristăm împreună cu cei suferinzi, susţinându-i într-un moment dificil. „Omul este o făptură suferindă care rămâne plină de compasiune în această lume, fiind rănită de milă, iar în aceasta rezidă înălţimea firii umane”, a scris filosoful religios rus Nikolai Berdiaev
