Acest microeseu, redactat la persoana a doua singular, încearcă să capteze - cu mijloacele filozofiei, ale moraliştilor, dar şi ale cercetătorului de literatură comparată - Sentimentul difuz al celui care nu se simte în largul său în locul pe care îl ocupă în societate.
Propune o tipologie, în genul moraliştilor de odinioară, pe care o ilustrează cu exemple din literatură, cinematografie, filozofie etc.
Părerea Academiei Caţavencu despre Sentimentul de impostură o puteţi citi aici.
Autoarea distinge un alt sens, mai subtil, strâns legat de o anumită realitate psihologică.
impostura are, în acest caz, cu totul alt sens decât cel cunoscut: nu e vorba de o persoană care s-a dat drept alta, cu bună ştiinţă, ci de omul care se îndoieşte de propria identitate.
Acest microeseu, redactat la persoana a doua singular, încearcă să capteze - cu mijloacele filozofiei, ale moraliştilor, dar şi ale cercetătorului de literatură comparată - Sentimentul difuz al celui care nu se simte în largul său în locul pe care îl ocupă în societate
