Construita pe „module”, contrapunctic, intr-un stil oarecum asemanator aceluia practicat de un Kurt Vonnegut in romanele sale, trilogia romanesca a lui Nicolae Suciu nutreste ambitia de a dezvalui, cu o forta satirica criminala, slabiciunile unui sistem de invatamant decerebrat.
Mircea Petean.
O carte care propune o viziune dominata de un spirit critic necrutator; diriguitorii de azi si viitori ai invatamantului romanesc ar fi bine sa o lectureze inainte de a gandi reformarea reformarii acestuia.
Paginile cu tenta eseistica gazduite de Blogul cadrului didactic (pe teme de maxima actualitate, precum feisbucul, tensiometrul, teoria ramei, europocentrismul etc.) sunt intercalate intre reclamatiile parintilor revoltati adresate conducerii scolii, scrise intr-o limba romana stalcita in ultimul hal, de tot rasu-plansul; interventiile contribuabilului onest (ipostaziat in imaginea unui handicapat mobilizat la pat si in imposibilitatea posibilitatii de a ma deplasa, om fara scaun, adica fara scaun rulant si cu rotile dotate cu role), care suna la 112, judecand lucrurile din perspectiva bunului simt cad intre secventele teatrale intitulate Europa Braucht Rue, de un umor nebun, care dau contur lumii grotesti din tiganime, un soi de Nou Macondo hilar, absurd, vulgar; in fine, paginile despre preparativele sinuciderii unei dascalite disperate cad intre relatarile unor alti dascali despre odioasele sedinte in care politicienii si sus-spusii fac intense exercitii de manipulare s.a.m.d.
Construita pe „module”, contrapunctic, intr-un stil oarecum asemanator aceluia practicat de un Kurt Vonnegut in romanele sale, trilogia romanesca a lui Nicolae Suciu nutreste ambitia de a dezvalui, cu o forta satirica criminala, slabiciunile unui sistem de invatamant decerebrat
