„De timpuriu, cu zambet iute si ironie heruvimica, Dumitru Radu Popa a tinut intredeschisa usa dintre Caragiale si Kafka.
Vazuti pe dinauntru cu ochi de linx, anii \'80, in care au aparut aceste proze, masurau viata ca pe un caz ciudat de supravietuire: nu era neobisnuit sa te simti a fi umbra propriului dosar; putini uitasera ca nu e mare lucru sa traiesti; pe firme scria «Vindeam paine», ori «Aveam lapte»; sub muza lozincilor comuniste, unui mun. „De timpuriu, cu zambet iute si ironie heruvimica, Dumitru Radu Popa a tinut intredeschisa usa dintre Caragiale si Kafka