Daca intr-adevar filosofarea, pentru a se declansa, are nevoie de un apetit nesatisfacut pentru sens, un sens trezit de opacitatea enigmatica a lucrurilor singulare, atunci cel care filosofeaza este asemeni unui vinator infometat, atent sa deosebeasca fantomele de elementele reale, exigent in a conserva un contact direct, nemediat cu lumea concreta, cu habitatul prazii sale potentiale, in asa fel incit captura sa fie hranitoare, iar practica filosofica, asa cum o intelege Anders, nu cadreaza cu o antropologie a inradacinarii, ci doar cu o viziune antropologica ce-i recunoaste omului (si implicit celui care filosofeaza) macar mobilitatea animalului.
Scrieri despre arta si literatura] (1984).
Schriften zur Kunst und Literatur [Om fara lume.
Reflectii radicale] (1981) Mensch ohne Welt.
Radikale Überlegungen [Amenintarea atomica.
Lucrari principale: Die Antiquiertheit des Menschen [Obsolescenta omului, traducere Lorin Ghiman, Tact, 2013] (1956/1980) Philosophische Stenogramme [Stenograme filosofice, traducere de Roxana Melnicu, Tact, 2013] (1965) Die atomare Drohung.
Critic lucid al societatii occidentale si fin analist, castiga o notorietate tarzie, cartile sale cele mai importante fiind astazi mai cunoscute decat in timpul vietii sale.
De o verticalitate morala rar intalnita, refuza cariera academica si o lasa in plan secund pe cea de scriitor si critic literar, pentru a se implica, in calitate de activist si jurnalist, in combaterea celor mai mari amenintari la adresa umanitatii, bomba atomica si razboiul.
In 1933 emigreaza la Paris impreuna cu prima sa sotie, Hannah Arendt, apoi in Statele Unite, inainte de a se stabili definitiv la Viena, in 1950.
Lucreaza in Germania ca jurnalist.
Studiaza filosofia si istoria culturii cu Panofsky si Cassirer, apoi filosofia cu Heidegger si Husserl, sub conducerea celui din urma obtinand doctoratul in 1923.
A crescut intr-o familie de intelectuali iudeo-germani asimilati, parintii sai, Clara si William Stern, avand contributii importante la dezvoltarea psihologiei.
Dimpotriva, reluctanta sa la subsumare si etichetare se explica prin asumarea lucida a turbulentului sau destin personal, de creatura, creator si victima a istoriei, strans impletit cu cele patru evenimente distructive care au marcat secolul al XX‑lea: Primul Razboi Mondial, accederea lui Hitler la putere in 1933 si declansarea ulterioara a celui de‑Al Doilea Razboi Mondial, existenta lagarelor de exterminare si, in fine, lansarea in 6 august 1945 a bombei atomice asupra Hirosimei.&\'(Nicoleta Szabo) Günther Anders (nascut Günther Sigmund Stern in 1902, Breslau/Wroclaw si decedat la Viena, in 1992), ganditor, jurnalist si activist german.
Motivatia acestei atitudini profund refractare in fata identificarilor reductive si unidimensionale nu se hraneste insa din vreo aspiratie pretentioasa si belicoasa a autorului la originalitate; de altfel, originalul trimite, de asemenea, la un soi de \'stampila&\', la o categorie culturala aparte cu multipli apartinatori. &ldquo
Günther Anders a rezistat intotdeauna oricarei tentative de calificare a filosofiei sale printr‑o unica formula conceptuala, oricat de sugestiva, precum si oricarei posibile incadrari a operei sale intr‑un anumit curent filosofic.
Daca intr-adevar filosofarea, pentru a se declansa, are nevoie de un apetit nesatisfacut pentru sens, un sens trezit de opacitatea enigmatica a lucrurilor singulare, atunci cel care filosofeaza este asemeni unui vinator infometat, atent sa deosebeasca fantomele de elementele reale, exigent in a conserva un contact direct, nemediat cu lumea concreta, cu habitatul prazii sale potentiale, in asa fel incit captura sa fie hranitoare, iar practica filosofica, asa cum o intelege Anders, nu cadreaza cu o antropologie a inradacinarii, ci doar cu o viziune antropologica ce-i recunoaste omului (si implicit celui care filosofeaza) macar mobilitatea animalului
