E destul de greu sa vorbim despre o traditie, fie ea si recenta, a studiilor de teatru si film, publicate in volume de sine statatoare, in Romania. [...].
Mediile teatrale si cele de cinema continua, pagubos, sa favorizeze aproape exclusiv publicarea cu coperti a serii intregi de cronici de intimpinare, iar editurile sunt suspicios-tematoare in privinta a tot ce e legat de artele spectacolului, poate cu exceptia monografiilor de actori din ultima jumatate de veac.
Bibliotecile noastre, dincolo de informarea precara legata de publicatiile autohtone, sunt dezolant de sarace in aceste domenii in ceea ce priveste contributiile creatoare ale ultimelor decenii si asta numai pentru ca aceste contributii sunt si putine si oarecum unilaterale si destul de vag organizate stiintific.
Nu e prima data cind autorul acestor rinduri isi face publice nemultumirile in legatura cu precaritatea publicatiilor si a pietei editoriale romanesti in cimpul artelor spectacolului si in cel al artelor viedeo, care, nu-i asa, oricum am privi lucrurile, sunt si ele arte ale spectacolului, chiar daca fixarea pe un anume suport le conditioneaza retorica si stilistica in mod specific in raport cu prezenta imediata.
E destul de greu sa vorbim despre o traditie, fie ea si recenta, a studiilor de teatru si film, publicate in volume de sine statatoare, in Romania
