„Ce mult poti sa scrii despre un obiect / cand te temi de el“, scrie undeva Stefania Mihalache.
Proiectul se adreseaza celor care nu au niciun dubiu ca arta constituie un bun de prima necesitate, fara de care ne-am pierde echilibrul intr-o lume interconectata, din ce in ce mai dificil de inteles. .
Caci poezia, fragila, vindecatoare si efemera ca o papadie, e capabila sa metamorfozeze spectaculos, asa incat din achena ei cu puf sa putem scoate sori si cuie.
Metamorfoze mizeaza nu doar pe promovarea unei poezii de impact, ci si pe crearea unei scene in care diverse tipuri de expresie artistica sa intre nestingherite in dialog.
Improbabila in alte circumstante, conlucrarea a doi artisti de expresie diferita ofera un produs nou, functional si de sine statator, fara ca vocile care-l structureaza sa-si piarda din forta lor individuala.
Asa ca, din nou, atentie! S-ar putea sa va atasati definitiv de scrisul Stefaniei Mihalache.-Adela Greceanu Colectia „Metamorfoze” Intr-un spatiu cultural extrem de poetic, colectia de albume Metamorfoze isi propune sa arate moduri in care poezia si alte forme de arta contemporana se influenteaza reciproc.
Dar e si ceva vindecator in felul cum sint descrise toate, in comparatiile memorabile, in tonul uneori amar, alteori ironic-amar.
Daca deschideti aceasta carte, atentie! Urmeaza imagini si detalii care va pot afecta emotional.
Ranile vechi, dar si spaimele noi, care pulseaza sub pojghita de liniste adusa de maturizare, Sunt expuse in scene puternice, de neuitat si privite drept in fata.
Ce iese din linistea asta din frica asta e una dintre cele mai personale voci din toata poezia noastra de azi.-Radu VancuStefania Mihalache a scris o poveste despre frica si despre incercarile de imprietenire cu ea.
Linistea ca poezia e despre om (inclusiv cel care scrie); spaima ca poezia nu te apropie niciodata suficient de om (inclusiv de cel care scrie).
Cum spune si titlul cartii, e linistita ii e frica; e linistita cu gandul ca despre orice se poate scrie, ca orice devine poezie – si ii e frica pentru ca despre orice se poate scrie, orice devine poezie.
Le spune tuturor povestea, obsesiv; „le dezinfectez pana aproape de distrugerea povestii“, explica, fiindca „numai asa ma pot apropia cu adevarat de un om“.
Si scrie, mult minunat, despre toate obiectele de care se teme – si fara de care nu poate inainta prin real: propriul corp, persoanele dragi, poezia, memoria, Dumnezeu. „Ce mult poti sa scrii despre un obiect / cand te temi de el“, scrie undeva Stefania Mihalache
