Unirea mi se parea ca semana foarte bine cu o statie de metrou.
Credeam in usurinta lucrurilor de a deveni reale..
Daca ma uitam atent catre locul de unde ma gandeam ca „o sa apara” puteam sa simt ca, deja, „era” acolo si ca totul devenise real.
La fel si la Unirii, intr-o zi m-am gandit ca ar fi putut „urca” de la spatiul de depozitare al alimentarei de la parter, prin magazin.
Totul se intampla in locul asta de trecere dintre bezna si lumina.
Intre peretele intunecos din dormitor si geam, de pe scarile de la magazinul Victoriei sau din camerele fara lumina si cu usi deschise de la Bucuresti.
Apoi mai erau locurile unde lumina se intalnea cu intunericul, aici imi imaginam usor ca ar fi fost un loc periculos.
Uneori mi-l imaginam ca pe ceva ce statea in fata mea fara sa-mi faca nimic si doar asta ma terifia.
Daca intr-un loc erau inghesuite mai multe obiecte, cum era coltul din dormitorul de la Nini unde era sifonier, perete, plapuma rulata si urcata peste sifonier si scaunul din fata usii, langa pat, imi era simplu sa-mi imaginez ca isi va face loc printre ele si va aparea.
Nu aveam vreo regula, nu trebuia neaparat sa fie un anumit cadru de unde ar fi putut aparea fantasma, desi stiu sigur ca avea legatura cu spatiile inchise, cu arhitectura locurilor si cu design-ul.
Magazinul era cald, nu fara colturi intunecate sau zone de penumbra care sa ma inspire.
Se cautau materialele care erau considerate atunci de calitate, bumbac, stofa, lana, angora si se evitau cele ”din plastic”, polyesterul sau materialele compozite sau vinilinul, care ramaneau expuse la nesfarsit si erau mereu in stoc.
A trecut mult timp pana cand am gasit locurile de une ar fi putut „sa apara” in Unirii.
La etaje era mai animat, si pentru ca hainele si stofele erau materiale care ocupau loc in expunere, nu ramaneai cu senzatia de gol.
La etaje, pentru ca erau mai joase, lipseau acesti stalpi de sustinere si atmosfera era ca in alte magazine universal, doar ca spatiile din Unirii erau cele mai mari.
Arata ca intrarea unei statii de metrou unde lumea statea la coada la casa ca sa schimbe banii in marunti pentru aparatul de intrare.
Cand intram in Unirea vedeam cateva cozi la cateva raioane, inauntru nu erau randuri asa de mari, poate cate 50 de persoane cel mult.
La parter avea stalpi de sustinere placati si cu design la fel ca cei de la metrou, pe jos era acelasi tip de pardoseala pe care alunecai iarna sau daca erai ud pe talpi, iar in tavan erau multe lampi cu neoane pe fiecare grinda, unele mergeau, altele nu.
Unirea mi se parea ca semana foarte bine cu o statie de metrou
