\'Cea mai inconfortabila carte a anului editorial 2009.&\' (Stefan Borbély) \'Tradarea Criticii este o excelenta naratiune eseistica, o naratiune subiectiva, inevitabil iritanta (fiind vorba de viata literara si de opiniile radicale ale unui prozator care nu ezita sa scrie ceea ce crede despre colegii sai), cu portrete ce se tin minte, uneori foarte crude, alteori luminoase, dominate de superlative...
Prozatorul scrie....
Breban il constata, si-l asuma: \'Vina, orbirea, a fost si este a noastra, intr-un fel ne meritam subclasarea\'.
Raul vine din \'casa\'.
Falsa comunicare, (auto)triumfala, a produs un bine aparent si un rau esential.
Cele cateva corectari necesare, numite revizuiri, au fost inlocuite de atacuri excomunicatoare.
A urmat un razboi intern, mai ales paraliterar, sau cu pretext literar, care continua.
Publicul literar, subtiat de noile interese proprii unei lumi deschise, s-a risipit si asistand la luptele fratricide ale scriitorilor si criticilor care, sub tiranie, fraternizasera in numele impunerii sau cel putin al mentinerii criteriilor de arta si valoare.
Etica si politica si-au depasit limitele, chiar fara ca ele sa ajunga la o reala putere si autonomie.
Pe unele dintre ele le-am adoptat deja pentru ca m-au convins.&\' (Eugen Negrici) \'Creatia literara, spiritul critic au fost profund afectate de polarizarea etica si politica, dupa sfarsitul comunismului romanesc.
In aparteu sunt limpezite situatii literare (de exemplu, rolul Europei Libere si al Grupului de Dialog Social este foarte atent si nemilos analizat); ne sunt oferite amintiri nepretuite pentru istoria literara, cu nu putine idei. (...) Enuntul patetic, involburat, al discursului lui Breban - marcat de furie, de candoare, de deznadejde si de speranta - este capabil sa absoarba portrete, minunatele lui portrete, insotite de celebrele jerbe de epitete brebaniene. (...) Intregul discurs se intemeiaza pe ideea de decadere a spiritului ofensiv, pe ideea de pierdere a vechilor virtuti; si asertiunile par a veni din partea celui care a cunoscut in tinerete o glorie si o maretie greu de egalat.
Si, totusi, ceva, in tinuta de condotier a autorului ma indeamna sa asociez discursul acestei carti cu acela al unui general roman dupa o batalie pierduta sau indecisa, undeva in Nordul germanic, sau in fata altei batalii care ar trebui cu orice pret castigata. (...) Seamana cu un aeropag al destinelor tradate, preschimbat in pledoarie si discurs de imbarbatare.
Surprinzatoare prin oralitatea ei debordanta, prin colocvialitatea ei dezlantuita.
Dar e o carte greu de clasat.
Nicolae Breban vine si tulbura apele, enervand, probabil, pe multi, daca nu pe toti.&\' (Eugen Simion) \'Cartea lui Breban e una puternica, neconcesiva, sulfuroasa, emotionanta prin miza ei optimista, prin militantismul ei pasoptist si prin dorinta autorului de a infrunta prejudecatile si ridicolul in numele idealului tineretii lui, care era idealul autonomiei esteticului, in numele marii creatii - spre care a aspirat continuu - si in numele natiunii romane, de care nu ii e rusine sa vorbeasca.
Meritul ei, dincolo de calitatile literare, este acela de a deschide o dezbatere reala despre viata noastra literara in care grupurile se confrunta si isi confectioneaza propria istorie si propria mitologie. \'Cea mai inconfortabila carte a anului editorial 2009.&\' (Stefan Borbély) \'Tradarea Criticii este o excelenta naratiune eseistica, o naratiune subiectiva, inevitabil iritanta (fiind vorba de viata literara si de opiniile radicale ale unui prozator care nu ezita sa scrie ceea ce crede despre colegii sai), cu portrete ce se tin minte, uneori foarte crude, alteori luminoase, dominate de superlative..
