„Veronica Teodorescu lasa impresia unei Emily Dickinson, peste timp si spatiu, o vietuitoare inchisa in odai baroce, boltite cu ziduri de piatra umeda.
Discursul literar nu functioneaza ca un cerc inchis, ci se intrerupe ca o asteptare, strange in imagin.
Ramane impresia unei insingurari voluntare, fara ostentatie si eroism, din care se naste o epifanie cu un destinatar multiform.
O parere de iedera urca pana peste geam si face lumina mai zgarcita, accentuand trairea si obsesiile poetei. „Veronica Teodorescu lasa impresia unei Emily Dickinson, peste timp si spatiu, o vietuitoare inchisa in odai baroce, boltite cu ziduri de piatra umeda