Referinta din titlu la Sfantul Apostol Andrei este metafora unui crestinism antic, dar in mod continuu atestat pe teritoriul etnogenetic al romanilor, in acelasi timp constitutiv al constiintei istorice a neamului romanesc.
Apogeul si centrul discursului....
Aceasta viziune istorica este atestata de sbornicele cronografelor bizantino-slave si ale letopisetelor stefaniene.
Epoca stefaniana atesta maturitate si originalitate pe fundalul integrarii intr-o istorie sacra care incepe cu regele profet David, continua cu imparatii celei de-a doua Rome, trece prin tarii Bulgariei si ai Serbiei, si se exprima in ultimii ani ai mileniului al saptelea prin tarul Stefan al Moldovei, care-si aduce prinosul Imparatesei cerului (Tarita Nebesnaia) in Evangheliarul de la Humor, si este introdus in fata Imparatului ceresc de insusi Sfantul imparat Constantin in tabloul votiv al Bisericii „Sfanta Cruce” din Patrauti.
Este expresia cea mai puternica si originala a crestinismului trait pe aceste meleaguri, hranita din crestinismul imperial al Bizantului, din slavonismul ortodox al Balcanilor, dar si de formele unui crestinism occidental, vecin istoric prin Polonia si Ungaria, aliat prin lupta comuna impotriva Imperiului Otoman.
Intalnirea dintre cele doua registre, adunarea satului si Biserica Arbore trimite discursul spre momentul auroral al istoriei noastre medievale, vremea Sfantului voievod Stefan cel Mare.
Fotografia interbelica a comunitatii satesti adunata in curtea Bisericii Arbore, in care toata suflarea este imbracata in straiele vernaculare de sarbatoare, ipostaziaza forma imuabila, dar si punctul terminus al acestei civilizatii crestine.
Metamorfoza lingvistica devine la capatul unui ciclu complex de aculturatii, in care isi gasesc locul si greaca si slavona, limba liturgica a creatiei.
Imaginea este o referinta delicata, dar puternica, la limba in care pasarea de noapte luscinia megarhynchos este numita privighetoare, nume derivat de la slujbele de pervigilia (priveghi) pe care le rosteau monahii sciti (din Scitia Minor) in latina.
Urmeaza dimineata pascala deasupra satului romanesc, cand se risipeste ceata necunostintei si se ridica valul pentru a vedea ingerii slavoslovind impreuna cu toata faptura pe care o intruchipeaza privighetoarea.
Ca e vorba despre jertfa si inviere o demonstreaza imaginile cu care se deschide volumul: o alternanta repetata de cruci si morminte/puneri in mormant, care deodata sunt intrerupte de ferecatura Evangheliarului cu scena Anastasis, apoi de imaginea liturghiei pascale cu lumanarile aprinse si fila de manuscris psaltic cu titlul Randuiala care se canta in sfanta si prealuminata zi a Invierii Domnului nostru.
Scopul cartii este de a argumenta estetic realitatea acestei perenitati, vitalitatea si autenticitatea unei opere culturale izvorate dintr-o credinta, cea in Invierea din morti a lui Iisus din Nazaret, Fiul lui Dumnezeu.
Demersul pictorului Paul Gherasim preia simbolul intemeierii apostolice si construieste un discurs vizual despre perenitatea unei civilizatii care, trecand dincolo de discutii otioase despre certitudinile inceputurilor istorice, poate fi socotita bimilenara.
Construita pe mentiunea din Istoria bisericeasca a lui Eusebiu de Cezareea privitoare la tinuturile evanghelizate de Sfantul Apostol Andrei, intre care se numara atat tinuturile balcanice, cat si tinutul Scitiei, metafora andreiana evoca un inceput simbolic al crestinismului pe teritoriul Romaniei de azi, dar si o fidelitate fata de inceputuri inteleasa ca patrimoniu al Ortodoxiei.
Referinta din titlu la Sfantul Apostol Andrei este metafora unui crestinism antic, dar in mod continuu atestat pe teritoriul etnogenetic al romanilor, in acelasi timp constitutiv al constiintei istorice a neamului romanesc
