“Ursuletul lui Freud” reuneste cronicile de carte publicate de-a lungul timpului de Razvan Petrescu in Dilemateca.
Insa, mai presus de orice, ne arata un paradox: acela ca si literatura proasta are un rost pe lume – poate produce o literatura de cea mai buna calitate, cum e cea din “Ursuletul lui Freud”..
Razvan Petrescu stie sa-si tina foarte bine in frau ritmul scrierii, pastreaza mereu cititorul cu sufletul la gura, apeleaza constant la sarcasm, face paralele cand savante, cand caraghioase, fara a fi sub nicio forma pretios.
Absolut delicioase sunt titlurile, jucause, aluzive, de o ironie subtila, precum si finalurile, mai mereu abrupte, de impact.
Apoi autorul pune degetul cu precizie de chirurg pe mai toate hibele cartii, de la nepotriviri de logica, la scriitura plictisitoare, de la personaje implauzibile, la pasaje pe care un redactor mai zelos s-ar fi cuvenit sa le elimine fara mila.
Reteta e simpla: o carte (evident proasta) e aruncata in derizoriu printr-un simplu rezumat.
Volumele despre care scrie Razvan Petrescu sunt doar un pretext, un punct de plecare de unde incepe un torent de referinte, paralele, digresiuni.
Textele sunt insa doar formal cronici, ele de fapt situandu-se mai mereu undeva la granita dintre literatura, eseu si pamflet. 35 la numar. “Ursuletul lui Freud” reuneste cronicile de carte publicate de-a lungul timpului de Razvan Petrescu in Dilemateca
