Nici nu stiu ce sa laud prima data: faptul ca, nefiind concepute dupa acelasi tipic, textele din Ursuletul lui Freud au tensiunea unor proze-episoade-capitole-de-roman, un roman-fluviu despre carti si cititori deopotriva. &mdash
La Croix.
Am sfintit redactia.
Du meilleur Razvan Petrescu. &mdash
Stephen Hawking Critique brillante, dense, d’un humour feroce, mais lucide.
Aceasta carte m-a facut sa renunt definitiv la cercetarile mele asupra gaurilor negre.
Desi n-as renunta la tarus.
Pare mai eficient decit usturoiul, crucea si tarusul.
Asadar, mi s-a parut ca singura cale de a-i opri – macar pina la usa – este umorul.
N-are importanta ca au succes la public si la critica cu lampion rosu, am invatat ca lumea e moarta dupa indecente, in consecinta indivizii scriu ca iesiti din cavouri.
Si rezistenti, nici un insecticid critic nu-i distruge, devin si mai vioi daca-s facuti pulbere, problema e ca-s laudati. &bdquo
Saltimbancii“ mi-a venit in minte datorita chemarii celor mai multi scriitori prezenti aici, pe care nu o constientizeaza: sint niste circari erotici. &mdash
Razvan Nastase Intotdeauna imi este dificil sa aleg titlul unui volum, aici am oscilat intre &bdquo
Farmecul inclinat (sau rampant, sau bleg) al pornografiei“, &bdquo
Farmecul electrocutat al pornografiei“ (ma obsedeaza Bunuel de cind a taiat cu briciul ochiul unei brunete tinere si elastice, acum, datorita hipertehnologiei femeia vede in 4D, insa a ajuns teapana), &bdquo
Orgasmul suna intotdeauna de noua ori“ (alaturi) si &bdquo
Spitalul de literatura“, avind in vedere ca-i o carte pentru copii.
Insa, mai presus de orice, ne arata un paradox: acela ca si literatura proasta are un rost pe lume – poate produce o literatura de cea mai buna calitate, cum e cea din Ursuletul lui Freud. &mdash
Florina Pirjol Razvan Petrescu stie sa-si tina foarte bine in friu ritmul scrierii, pastreaza mereu cititorul cu sufletul la gura, apeleaza constant la sarcasm, face paralele cind savante, cind hazlii, fara a fi sub nici o forma pretios.
Scrisul lui Razvan Petrescu – aici, poate mai evident decit in alte parti – iti ia ochii, dar nu o face prin brizbrizuri stilistice (ar fi prea la indemina!), ci prin inteligenta vie, zdrobitoare, cu care e greu sa tii pasul.
Sau faptul ca umorul e de cea mai buna calitate, asa ca, de multe ori, te trezesti ca ti-au dat lacrimile de ris citind.
Asadar, nu te plictisesti nici o clipa, esti mereu in tensiune, vrei sa stii ce urmeaza.
Nici nu stiu ce sa laud prima data: faptul ca, nefiind concepute dupa acelasi tipic, textele din Ursuletul lui Freud au tensiunea unor proze-episoade-capitole-de-roman, un roman-fluviu despre carti si cititori deopotriva
