Deşi formal cartea pare a fi una de interviuri, prin răspunsurile sale Răzvan Petrescu dovedeşte mai degrabă o poftă nestăpânită de a face proză.
Antivomitivele sunt de mare ajutor..
A fi scriitor în ziua de azi înseamnă în primul rând să fii sensibil.
Sau nu se deapănă.
Dacă autorul nu-i român, anii când era mic se deapănă la periferie.
Apoi, prin regresie, se trece la copilăria eroului petrecută înainte de ceea ce tocmai s-a întâmplat sub ochii noştri când ea a ţipat de plăcere odată cu noi, în metrou, iar copilăria e la ţară. Însă nu înainte de-a descrie urmelor paşilor pe nisip, inima desenată tot acolo, cu lopăţica, muzica bilelor şi frustrarea naratorului că n-a luat Premiul Nobel, măcar aşa.
Dacă adaugi plaja în partea de nord a patului, o grămăjoară de scoici sidefii, doi albatroşi cu cioc curbat în sus ca simbol al purităţii pot fi şi vrăbii, câteva valuri care plescăie şi nunta finală unde cântă Céline Dion la frunză, romanul e gata.
E doar o simplă formă de comunicare a sentimentelor celor mai profunde şi sofisticate, precum cele sexuale.
Pentru că-i forma de artă cea mai accesibilă, o pot îmbrăţişa şi analfabeţii, prin rune, ţipete sau cu braţele, şi nici nu e artă.
Ironia caustică şi cinismul bine temperat fac casă bună cu referinţele savante.
O carte numai bună să-ţi stârnească pofta de a citi, de a asculta muzică de cea mai bună calitate, şi ocazie ideală de a arunca o ocheadă în sufletul şi mintea unuia dintre cei mai importanţi autori de proză scurtă români ai zilelor noastre.
RAZVAN NASTASEDe ce au apărut atâţia scriitori în ultimii ani? Pentru că-i uşor.
Jocurile de cuvinte abundă, după cum extrem de numeroase sunt paralelele cu muzica şi compoziţia. Întrebarea e prilej de exerciţiu de stil, realitatea şi ficţiunea îşi dau mâna, iar stilul foarte personal al autorului răzbate de la fiecare colţ de frază.
Deşi formal cartea pare a fi una de interviuri, prin răspunsurile sale Răzvan Petrescu dovedeşte mai degrabă o poftă nestăpânită de a face proză
