„Părintele Vasile Vasilachi a avut tăria de a demara refacerea aşezământului de la Antim, mai ales după evenimentele care au urmat actului de la 23 august 1944.
Ne gândim la venirea unui Sandu Tudor tot mai adâncit în cunoașterea şi trăirea tradiţiei isihaste româneşti, o iniţiativă pe care o începuse încă din 1943 în Cernăuţiul condus spiritual de mitropolitul cărturar Tit Simedrea.” (Adrian Nicolae Petcu).
Am putea spune că ne găsim în faţa unei fericite întâlniri a intelectualilor apropiaţi de rugăciune într-un spaţiu în care se formau intelectualii de mâine ai Bisericii.
Râvna sa a fost întreţinută mai ales de frumoasele manifestări culturale care se desfăşurau în Mănăstirea Antim, atât ca o formă de rezistenţă faţă de agresorul ateu, cât şi ca o evidentă cale de manifestare a unor oameni care cu bucurie duhovnicească se alăturaseră la opera edilitară a stareţului. „Părintele Vasile Vasilachi a avut tăria de a demara refacerea aşezământului de la Antim, mai ales după evenimentele care au urmat actului de la 23 august 1944
