„Omul este o faptura in criza vesnica (si nu doar in criza efemera, asa cum eronat se crede) si de aceea, adesea, cartile ii sunt ca apa si aerul.
Ii las cititorului sa descopere mai departe deliciile (nota bene) ravasitoare ale cartii de fata, neuitand sa precizez cat de performanta si tulburatoare este traducerea Aneimaria Pop.“ - Ruxandra Cesereanu.
Este un autoportret exagerat cinic pentru acest scriitor abisal, de fapt, in priceperea mortii si a urmarilor devastatoare in suflet, minte si inima, pe care le produce aceasta. «Voi ajunge un mosneag ramas virgin, pentru ca nu am nici macar atata curaj incat sa iubesc moartea», declara autorul in introducerea la Verbele auxiliare ale inimii.
Este un text conceput ca un ferpar faramitat, scris la moartea mamei (aceasta carte va fi completata, de altfel, de un alt ferpar teribil dedicat tatalui intr-o alta carte a lui Esterhazy, intitulata Harmonia Caelestis).
Si, ca sa probez cumva siguranta mea, ii recomand cititorului o carte de exceptie, indraznesc sa o numesc chiar capodopera, o carte despre moarte, singuratate, incomunicabilitate si, paradoxal, despre tandrete: Verbele auxiliare ale inimii de Peter Esterhazy.
Indraznesc sa cred ca stiu exact ce spun.
Cartea si lectura sunt o forma de eutanasie obligatorie, dar nu ca sa murim mai repede, ci ca sa traim mai intens, mai adanc si mai in consens cu noi insine.
Acul ei de cojoc, al nevrozei vreau sa spun, ar putea fi gasit in carti, prin lectura.
Criza inseamna nevroza pusa pe tapet, expusa, livrata public.
A se intelege prin criza stari precum: singuratate, spaima de moarte, disperare si groaza, scarba existentiala, dezamagire etc.
Intrucat cartile sublimeaza, macar partial, criza. „Omul este o faptura in criza vesnica (si nu doar in criza efemera, asa cum eronat se crede) si de aceea, adesea, cartile ii sunt ca apa si aerul
